Prezentare – Fractal Design Vector RS
Concluzii
Fractal Design Vector RS este inca o confirmare a filozofiei Fractal Design, filozofie care ii separa pe acestia de marea masa a producatorilor de carcase. Astfel, Vector RS nu este doar un Define R6 cu panouri schimbate, design-ul exterior fiind complet diferit, ceea ce ii confera carcasei un loc aparte in portofoliul Fractal Design.
Practic, primim acelasi interior si aceleasi optiuni ca si in cazul modelului R6, cu un lacas de 5.25″ in minus si o pozitie in plus pentru o unitate de stocare de 3.5″, dar cu un design exterior diferit, potrivit pentru cei care apreciaza sticla securizata si iluminarea RGB. Apropo de asta, banda inclusa in cazul lui Vector RS poate fi controlata atat cu ajutorul utilitarului pus la dispozitie de producatorul placii de baza, cat si prin controller-ul Adjust R1, care poate fi achizitionat separat.
Chiar daca Fractal Design Vector RS are un alt aspect, posibilitatea de a opta intre sticla sau montant pentru ventilatoare / radiatoare pentru latura superioara a ramas in continuare valabila, datorita accesoriilor incluse in pachet. Practic, singurul lucru pe care as fi vrut sa il vad in cazul acestei carcase ar fi fost aceeasi optiune si pentru latura frontala, desi pentru cei care isi doresc asa ceva exista modelele Meshify.
Producatorul scandinav a reusit cu siguranta sa ne surprinda prin lansarea lui Fractal Design Vector RS, aceasta fiind o aditie binevenita adusa seriei Define, care imbina de minune aspectul, modularitatea si posibilitatea de a accepta un numar impresionant de unitati de stocare.
Fractal Design Vector RS va fi disponibila in doua variante, mai precis Blackout TG si Blackout Dark TG, diferenta intre ele fiind nivelul de pigmentare al elementelor din sticla securizata. Ambele for fi disponibile in retail pentru 169.99 Euro, incepand cu luna aceasta.
Comentarii
Niciun comentariu la: Prezentare – Fractal Design Vector RS
Pingback: Prezentare – Fractal Design Vector RS - 1iT.ro - Stiri IT, noutati si tehnologie