Prezentare – Thermaltake Level 20 RS ARGB
Analiza interioara
Thermaltake Level 20 RS ARGB vine din fabrica cu doua ventilatoare de 200mm ARGB TT-2030 (600 rpm, 29.2 db) pozitionate frontal si unul de 120mm TT-1225 (1000rpm, 16db) al carui amplasament poate fi ajustat pe inaltime.
Dimensiunile carcasei sunt extrem de generoase, astfel incat putem instala 3 ventilatoare de 120mm/140mm sau chiar 2 ventilatoare de 200mm frontal, in timp ce plafonul poate gazdui 3 ventilatoare de 120mm, 2 ventilatoare de 140mm sau doar un singur ventilator de 200mm. Radiatoarele variaza in functie de amplasamentul lor: partea frontala impreuna cu plafonul pot acomoda AIO-uri de pana la 360mm. Inlaturarea montantului unitatilor de stocare creaza loc pentru un radiator de 360mm instalat pe tray-ul placii de baza – desi nu este cel mai eficient mod de abordare, se intelege cam cat de spatios este interiorul.
Carcasa poate gazdui placi de baza in format ATX sau mai mic. Indiferent de formatul ales, placa video poate fi instalata orizontal sau vertical, folosindu-ne de un riser (achizitionat separat) care se fixeaza de suportul de metal aflat pe masca sursei, lucru care va contribui la longevitatea placii de baza si va preveni deformarea acesteia. Instalarea unei placi video in pozitia cea mai de jos ofera 282mm pana in montant insa 400mm este limita spatiului disponibil daca se opteaza pentru o pozitie superioara sau se renunta la montant. Indiferent de formatul ales al placii de baza, orificiile de trecere a cablurilor nu vor fi obturate, asadar accesul firelor dintr-o zona in alta se poate desfasura fara probleme. Pentru a nu avea probleme cu spatiul ar fi indicat sa utilizati un cooler cu o inaltime de cel mult 172mm.
Pentru un cable management cat mai facil, avem orificii de trecere amplasate pe masca de metal a sursei si pe tray-ul placii de baza. De asemenea, trebuie sa remarcam si spatiul creat intre tray-ul placii de baza si plafon.
Decupatura mastii sursei are atat rol functional, cat si estetic, astfel ca admirarea sursei se poate face din orice unghi in timp ce caldura isi urmeaza cursul firesc. Spatiul disponibil pentru sursa de alimentare a sistemul este de 220mm iar fixarea acesteia de sasiu se face prin intermediul bracket-ului existent.
Disponibilitatea optiunilor de stocare consta intr-un maxim de 3 unitati de 3.5″ (2 unitati in montant si 1 pe spatele tray-ului placii de baza) sau a 6 unitati de 2.5″(2 pe spatele tray-ul PCB, 1 pe montant, 2 in montant si 1 pe masca sursei).
Montantul unitatilor este demontabil, astfel incat amplasamentul acestuia poate fi ajustat pe inaltime sau poate fi scos. In locul acestuia se poate instala fara probleme o pompa cu rezervor (de mari dimensiuni), suruburile acesteia fiind prinse in gaurile din podea sau se poate pastra montantul si folosi ca suport pentru un ansamblu pompa-rezervor de dimensiuni potrivite.
Pe spatele tray-ului placii de baza se afla controller-ul de lumini si de alimentarea a ventilatoarelor, acesta alimentandu-se printr-o mufa SATA. Asadar, banda de iluminare frontala ARGB, cele doua ventilatoare ARGB impreuna cu ventilatorul non-RGB sunt preconectate din fabrica iar efectele vizuale prind viata prin butonul LED aflat in zona de control a carcasei, acesta fiind practic o interfata integrata mai simplist. Actionarea butonului I/O limiteaza la 7 moduri de iluminare si o gama variata de culori. Pentru un control sporit asupra iluminarii ventilatoarelor ARGB, se conecteaza controller-ul la placa de baza (aceasta trebuie sa fie compatibila cu tehnologia ARGB adica sa fie dotata cu un 5V 3-pin conector) folosind cablul specific din pachetul de accesorii. In cazul in care placa de baza nu este compatibila si avem 12V 4-pin conector, se va folosi doar butonul LED. Controller-ului de lumini i se mai poate adauga un singur element ARGB.
Comentarii
Niciun comentariu la: Prezentare – Thermaltake Level 20 RS ARGB
Pingback: Prezentare – Thermaltake Level 20 RS ARGB - 1iT.ro - Stiri IT, noutati si tehnologie