Raijintek Paean – Carcasa open-frame
In momentul in care Raijintek Paean este asamblata ne dam seama de principala diferenta fata de Core P3, de exemplu, mai precis faptul ca ambele laturi ale piesei centrale sunt folosite pentru adapostul componentelor, motiv pentru care Paean este o idee mai compacta decat alte carcase de acest gen. Nu ma intelegeti gresit, discutam totusi despre o carcasa care masoara 286mm inaltime, 587mm lungime, 417mm latime si cantareste 12.8KG cu tot cu panourile de sticla.
Daca tot am amintit specificatii, trebuie sa va spun ca in Raijintek Paean putem utiliza placi video cu o lungime maxima de 400 mm (daca nu utilizam un rezervor pentru circuitul de racire cu lichid), cooler-e pe aer cu o inaltime de pana la 140mm, precum si radiatoare de 120,140,240,280 sau 360mm. In cazul in care construim un circuit de racire cu lichid, lungimea maxima a placii video poate fi 310mm. Atentie – daca doriti sa utilizati un sistem de racire de tip AIO trebuie sa va asigurati inainte ca acesta are furtunele suficient de lungi. De altfel, din cate stiu se pregateste deja un accesoriu pentru montarea acestora in alta pozitie.
In teorie, producatorul asigura compatibilitatea cu placi de baza in format mini ITX, micro ATX sau ATX. In practica insa, o placa de baza E-ATX, asa cum este AORUS Z270X Gaming 9, poate fi montata fara probleme in Paean, dupa cum puteti vedea si in imaginile de mai jos.
Tot in aceste imagini putem observa si cat de simplu si intuitiv este gandita asezarea componentelor in carcasa. Astfel, chiar si in cazul in care discutam despre o placa de baza E-ATX, avem la dispozitie orificii pentru trecerea cablurilor plin piesa centrala pe 3 laturi ale placii de baza. In dreapta acesteia poate fi montat un rezervor pentru circuitul de racire cu lichid (de preferinta combo pompa+rezervor), iar in dreapta acestuia montam radiatorul.
Pe latura din spate montam sursa (maxim 200mm lungime), unitatile de stocare si unitatea care adposteste conectica frontala – simplu si eficient. Daca vrei sa vedeti cum arata un sistem dotat cu un circuit custom de racire cu lichid puteti arunca o privire la fotografia realizata de noi la Computex 2016. Desigur, in acel caz era vorba despre un prototip construit din alte materiale.
Comentarii
O carcasa de nisa, interesanta, dar scumpa.
Pingback: Raijintek Paean – Carcasa open-frame | Stiri IT & C
Pingback: lab501 » Prezentare – Raijintek Paean Mini