Prezentare – Inaza PowerUp X2 Gaming Desk

Scris de: , in categoria: Diverse, in 15 October, 2020.

Asamblare si utilizare

 
Inainte de a incepe asamblarea propriu-zisa este chiar indicat sa consultam instructiunile producatorului, acestea fiind explicate succint, pentru ca asamblarea in sine este destul de rapida ulterior, mai ales in doua persoane. In ceea ce priveste manualul, ar mai fi totusi loc pentru imbunatatiri, o sugestie in acest sens fiind alocarea unei intregi pagini pentru fiecare pas in parte, pentru ca utilizatorul sa vada mai usor detaliile – orientarea pieselor si ce suruburi sa foloseasca pentru fiecare pas in parte – fara sa se intoarca la “Legenda”.

Procesul de asamblare incepe cu imbinarea si fixarea celor doua traverse ale blatului, apoi cu atasarea picioruselor pe picioarele biroului, iar mai apoi traversele se vor atasa de ansamblul picioarelor. Odata ce acest ansamblu este stabil, se ataseaza trei ranforsari ce vor sustine si stabiliza blatul. Bucatile mari de poliester din pachet le-am folosit pentru a proteja cele trei parti ale blatului de podea asezandu-le pe aceste bucati tampon.

Daca pana acum lucrurile se puteau monta intr-o singura persoana, pentru pasul urmator va trebui sa rugati pe cineva sa va ajute sa rasturnati scheletul asamblat mai devreme si sa-l atasati de blat. Tot acum este momentul in care se monteaza suportul pentru cabluri, suportul pentru cafea/racoritoare si panoul de control Up/Down impreuna cu cablul de alimentare. In cele din urma, in doi oameni, se intoarce intregul ansamblu si iata ca biroul este aproape complet – desi textura de carbon imprimata blatului arata foarte bine, noi am ales sa scoatem capacele pentru cabluri aflate in blat si sa atasam mouse-pad-ul.

Producatorul recomanda ca dupa instalarea biroului si conectarea cablului de alimentare al panoului de control Up/Down sa lasam biroul sa isi faca operatiunea automata inainte de a-l folosi prin apasarea simultana a celor doua butoane Up si Down timp de 7 secunde.

Panoul de comanda este destul de simplu, avem trei butoane din care doua sunt pentru ajustarea inaltimii iar al treilea pentru memorarea a cel mult doua pozitii. Dupa cum este de asteptat, inaltimea o putem ajusta prin apasari scurte sau prin apasari prelungite in urma carora biroul isi va ajusta inaltimea automat in punctul cel mai de jos (72 cm) sau cel mai de sus (122 cm). De asemenea, biroul beneficiaza si de un sistem anti-coliziune care detecteaza obstacolele si se opreste automat pentru a le evita.

Biroul este prevazut si cu o functie de limitare a sedentarismului astfel incat LED-ul RGB3 va avertiza utilizatorul asupra timpului petrecut la birou –  lumina alba marcheaza 30minute, albastru deschis 45minute iar albastru inchis 60minute.

 

 

Comentarii

4 comentarii la: Prezentare – Inaza PowerUp X2 Gaming Desk

  1. Emil Alexandru a scris pe:

    Arata bine, pare interesant insa pare si cam prea mic.
    Biroul meu are 160×80 si tot nu am loc destul pe el, 2 monitoare, unitate, tastatura mouse si alte accesorii.

  2. Alex a scris pe:

    Nu am inteles de unde vine pretul de 1200 lei, din ce am vazut in magazinele unde a fost vandut, ultimul pret depaseste cu mult 2000 de lei, pret unde se bate cu celebrul producatorul suedez.

    Edifier-ul G7000 de pe birou este un teaser cu urmatorul review?

  3. Monstru a scris pe:

    A fost comercializat pentru 1200 RON la promotie, ultimul pret afisat de magazine nu este neaparat in conformitate cu realitatea

  4. Bella a scris pe:

    Edifier-ul este publicat de ceva timp pe site.

Lasa-ne un comentariu: