2019 Thermaltake CaseMOD Invitational Balkan

Scris de: , in categoria: Editoriale, Featured Articles, in 17 June, 2019.

Thermaltake

 
Fata de prima mea aventura alaturi de Thermaltake Beetle, compania taiwaneza luase fiinta nu cu foarte mult timp in urma (4-5 ani). De fapt, anul acesta se implinesc fix 20 de ani de cand Kenny Lin, presedintele si CEO-ul companiei, punea bazele Thermaltake, un an mai tarziu facandu-si aparitia primul produs comercial, Thermaltake Golden Orb.

Istoria companiei nu cred ca este un secret pentru pasionati, in fond majoritatea dintre noi am crescut in anii 2000 alaturi de produse Thermaltake. Astfel, dupa infiintarea companiei si deschiderea biroului din SUA, au urmat deschiderea fabricilor din China, in 2002, deschiderea birourilor locale in Franta, Australia si Japonia (2003), respectiv Germania si Olanda (2005), lansarea brand-ului LUXA2 in 2009 si lansarea brand-ului TT eSports in 2010.

In 2011 Thermaltake se mutau intr-un sediu nou, pe care l-am vizitat in 2016 si in 2017, iar in 2015 erau lansate seria de carcase Thermaltalke Core X, respectiv seria de produse TT LCS (Thermaltake Liquid Cooled System), producatorul taiwanez oferind o serie completa de componente dedicate constructiei de circuite de racire cu lichid.

 

 

Tot in 2015, Thermaltake demarau un proiect denumit Thermaltake CaseMOD Invitational. Din acel moment, de doua ori pe an, Thermaltake au invitat unii dintre cei mai cunoscuti modderi in lume sa se intreaca in constructia unora dintre cele mai spectaculoase sisteme construite vreodata, folosind carcase si componente pentru racire cu lichid de la Thermaltake.

De-a lungul timpului, nume ca Ali Abbas, Suchao Prowphong, Dave Alcock, Alex Ciobanu, Jesse Palacio, Douglas Alves, Mark Molella, Alex Banks, Michael Lacerna, Mike Petereyns sau Peter Brands au participat in cele 8 sezoane Thermaltake CaseMOD Invitational organizate pana acum, actualul sezon purtand denumirea 2019 Thermaltake CaseMOD Invitational TT Talent Community League.

Evident, la fel ca in orice domeniu, din efortul celor de la Thermaltake de a populariza fenomenul lipsea o parte a lumii, asa cum s-a intamplat pe vremuri si in domeniul overclocking-ului. Ma refer la Europa de sud-est, care nu a fost pana acum reprezentata in turneul Thermaltake CaseMOD Invitational (compatriotul nostru Alex Ciobanu a reprezentat Australia in competitie). Daca, de-a lungul timpului, concurenti din Rusia sau Polonia si-au mai facut aparitia in cadrul concursurilor Thermaltake, nu acelasi lucru il putem spune si despre partea ceva mai… sudica a estului, unde, intamplator, ne aflam si noi.

 

Comentarii

Un comentariu la: 2019 Thermaltake CaseMOD Invitational Balkan

  1. BogdanM a scris pe:

    Mult Succes!

Lasa-ne un comentariu: