LAB501 Taipei Sessions 2025 – Seasonic: 50 de ani de inovatie

Scris de: , in categoria: Editoriale, Featured Articles, in 23 December, 2025.

O istorie de 50 ani

 

Seasonic isi incepe povestea in 1975, atunci cand J.C. Chang pune bazele unei companii axate initial pe echipamente de testare. Privind retrospectiv, este usor de inteles de ce lucrurile au evoluat in aceasta directie: inca de la inceput, totul s-a invartit in jurul masuratorilor corecte, al controlului si al validarii. Nu este o coincidenta faptul ca, in timp, Seasonic a ales sa se concentreze aproape exclusiv pe sursele de alimentare – un domeniu in care fiecare detaliu conteaza.

Ceea ce ne-a atras atentia este consecventa. De-a lungul anilor, Seasonic a investit constant in automatizare, eficienta si reducerea zgomotului – mult inainte ca aceste aspecte sa devina teme „la moda” in industrie. Primele sisteme inteligente de control al ventilatorului, adoptarea timpurie a noilor standarde de eficienta sau atentia acordata optimizarii fluxului de aer intern nu au fost decizii punctuale, ci parte a unei filozofii tehnice coerente.

Momentul care a pus definitiv Seasonic pe harta a venit in 2005, odata cu certificarea 80PLUS. Faptul ca Seasonic a fost primul producator care a atins acest prag spune multe despre nivelul R&D-ului intern, mai ales intr-o perioada in care eficienta energetica nu era inca o prioritate reala. Patru ani mai tarziu, compania bifeaza o noua premiera, devenind primul brand cu trei surse certificate 80PLUS Gold – probabil ca multi dintre voi inca va amintiti seria X (precum X-560), care a facut valuri pe piata.

Nu stim cati dintre voi isi mai amintesc, insa primele modele de surse retail Seasonic care au avut un succes rasunator pe piata din Romania au fost – undeva in 2007–2008 – seriile S12II si M12II, devenite rapid referinte in ceea ce priveste calitatea si, mai ales, silentiozitatea. Probabil ca unii dintre voi mai aveti inca un astfel de model functionand pe undeva prin casa – stiu sigur ca intr-un PC al colegului Monstru inca functioneaza un S12II.

Un alt exemplu memorabil ramane abordarea fanless, unde, pentru a livra puteri intre 500W si 700W in acest mod, Seasonic a ales sa utilizeze o platforma capabila de 1000W – o decizie care, probabil, nu arata bine intr-un tabel de costuri, dar care spune totul despre modul in care inginerii Seasonic privesc fiabilitatea pe termen lung.

Toata aceasta experienta acumulata se simte din plin in momentul lansarii seriei PRIME, in 2016. Din punctul nostru de vedere, PRIME nu este doar o gama premium, ci rezultatul firesc al multor ani de testare, iteratie si rafinare. Garantia de 12 ani (desi initial a fost de 10), integrarea panoului modular fara fire, eficienta ridicata si nivelul excelent de silentiozitate nu sunt artificii de marketing, ci consecinte directe ale unui proces intern matur.

Privind inapoi, devine clar ca fiecare milestone important din istoria Seasonic a fost construit in jurul laboratorului. Iar pentru a intelege cu adevarat ce inseamna asta astazi, este momentul sa pasim acolo unde toate aceste idei prind forma – in laboratoarele si departamentul de R&D Seasonic. Evident, pe pagina urmatoare!

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: