Review – Crucial Ballistix MAX DDR4 4000 CL18 2 x 8GB – Crucial strikes back

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Memorii & Stocare, in 28 May, 2020.

Concluzii

 
Ehehei, dragii mei… este interesant cum ne poarta viata pasii, prioritatile ni se schimba iar optica asupra anumitor lucruri se rafineaza pe masura ce capatam mai multa experienta. Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu 13 ani ca ma va interesa vreodata stabilitatea pentru utilizare zilnica, probabil ca i-as fi ras in nas. In acele vremuri ma interesa doar frecventa maxima pentru bench, cu latente cat mai stranse, iar tensiunea de alimentare si modul in care raceam memoriile erau pur si simplu aspecte care tineau de performanta pe care o puteau oferi in SuperPi sau alte benchmark-uri de acest gen.

Am alimentat BH-5-uri cu peste 4v, Ballistix-urile mele, echipate cu IC-uri Micron D9GMH au vazut in mod regulat 3v, Elpida Hyper sub azot au vazut si 1.95v pe platforma noastra, iar HyperX-urile cu care stabileam in urma cu 9 ani recordul mondial de frecventa pentru memoria DDR3 au vazut de asemenea 1.95v sub azot. Si de-a lungul timpului nu ne-am ferit sa impingem memoriile la limita tehnologiei, pentru a obtine cele mai bune rezultate in Country Cup, MOA sau GOOC.

Si totusi, oricat de impresionante ar fi rezultatele obtinute in conditii extreme, acestea ne arata pur si simplu limita tehnologiei, insa nu se preteaza in utilizare zilnica, din motive evidente. Astfel, in zilele noastre puteti vedea DDR4 5000 cu latente stranse pe anumite platforme, chiar si pe aer. Si puteti vedea frecvente de peste DDR4 6000, utilizand azot lichid, pentru validare. Insa acestea sunt obtinute cu tensiuni de alimentare care nu au nici o legatura cu utilizarea zilnica (2-2.1v), placi de baza speciale, cu doua slot-uri DIMM, racire sub-zero, s.a.m.d.

In seria noastra de articole dedicate comportamentului diverselor IC-uri DDR4 pe platforma AMD X570, am incercat sa gasim cele mai bune combinatii de frecventa si latenta si am facut asta utilizand o tensiune de alimentare care permite utilizarea acestor setari in viata de zi cu zi. Si este adevarat, in cazul celor doua kit-uri high-end testate in ultima vreme (GSkill TridentZ Royal DDR4 4000 CL15, respectiv Crucial Ballistix MAX DDR4 4000 CL18) am folosit o tensiune de alimentare ceva mai ridicata, pentru ca avem de-a face cu kit-uri high-end, dar tot sigura pentru utilizare zilnica.

Si daca in cazul IC-urilor Samsung B-Die kitul GSkill antementionat este probabil cel mai performant kit care a ajuns vreodata in laboratorul nostru, in cazul IC-urilor Micron aceasta onoare ii revine kit-ului Crucial Ballistix MAX DDR4 4000 CL18, care permite atat rularea la frecvente standard (DDR4 3200, DDR4 3800 1:1) cu latente incredibil de stranse, cat si rularea in conditii de stabilitate absoluta la DDR4 5000 20-26-20-46 1T.

Mai mult decat atat, Crucial Ballistix MAX DDR4 4000 CL18 este singurul kit-uri de memorie care a atins aceasta frecventa pe platforma noastra AMD si a facut-o in conditii de stabilitate deplina, potrivita pentru utilizare zilnica! De aceea, din punctul meu de vedere Crucial Ballistix MAX DDR4 4000 CL18 sunt unele dintre cele mai performante memorii produse vreodata, care ofera un echilibru optim intre frecvente si latente, avand de asemenea un raport calitate / pret de invidiat. Si culmea… este cel mai accesibil kit din seria Ballistix MAX!

 

Comentarii

7 comentarii la: Review – Crucial Ballistix MAX DDR4 4000 CL18 2 x 8GB – Crucial strikes back

  1. Alice Ionescu a scris pe:

    Impressive… N-as fi zis ca E-die fac “minuni”.
    Ce setari folositi pentru prime – una ditre setarile implicite – blend etc, sau custom?
    In caz de custom, sunt unii care fixeaza FFT la 800K altii care definesc plaja de la 448K la 4096K.

    Sunt curioasa ce ar putea face acest kit cu IMC-ul de la seria 10 Intel.

    Multumesc.

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Pentru Prime folosim preset-ul Blend.

    Testul pe Intel este deja in plan 🙂

  3. Florin a scris pe:

    Salut Monstru,am si eu o intrebare ce recomanzi pe o platforma x570 unify cu 3950x intre acesti rami sau viper steel 4400 ? Mersi.

  4. Monstru Post author a scris pe:

    Salutare,

    nu am testat modelul viper, nu stiu ce IC-uri au.

  5. Florin a scris pe:

    :'(..8

  6. Florin a scris pe:

    Salut iar, totusi ce memorii recomanzi pentru acea platforma cu acel cpu ?

  7. Monstru Post author a scris pe:

    Salut Florin,

    ceva care sa mearga 1:1 cu latente cat mai stranse. Adica 3800 CL16, CL15, etc. Fie memorii bazate pe IC-uri Micron E-Die, cum sunt Ballistix-urile astea, fie Samsung B-Die bune.

Lasa-ne un comentariu: