Review – Kingston FURY Renegade G5 2TB & 4TB

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Memorii & Stocare, in 9 June, 2025.

Kingston FURY Renegade G5

 

Toamna se numara bobocii, insa dupa Computex multe noutati se arata. Si in momentul in care auzi ca unul dintre cei mai mari producatori de memorii si SSD-uri din lume, mai precis Kingston, lanseaza primul sau SSD PCI-E Gen 5, atunci stii cu siguranta ca vei avea o vara interesanta! Despre evolutia acestor SSD-uri in ultimii doi ani v-am tot povestit, drept urmare nu vom mai intra in detalii acum.

Cert este ca la fel ca si Samsung, Kingston au obiceiul de a intra pe o piata doar in momentul in care aceasta este matura, iar segmentul SSD-urilor Gen 5 nu face exceptie de la aceasta regula. Astfel, desi acest tip de SSD-uri au fost anuntate inca de acum aproape 3 ani, iar noi am testat primul model acum doi ani, Kingston au asteptat aparitia unui controller performant, dar si eficient si asa cum am vazut deja, Silicon Motion SM2508 se incadreaza perfect in aceasta categorie, oferind o performanta ridicata pentru un consum scazut.

Drept urmare, era de asteptat ca majoritatea producatorilor sa lanseze anul acesta SSD-uri bazate pe acest controller, insa chiar si intre modelele bazate pe acelasi controller exista diferente, cum ar fi tipul de memorie folosit, cantitatea de memorie cache si nu in ultimul rand firmware-ul pe care fiecare producator il optimizeaza pentru respectivul controller. Pentru ca in cazul celor de la Kingston, puteti fi siguri ca este vorba despre un firmware custom, bibilit asa cum se cuvine de inginerii companiei.

Ei bine, primul SSD PCI-E Gen 5 de la Kingston se numeste Kingston FURY Renegade G5 si este disponibil in comert in trei variante, mai precis 1TB, 2TB si 4TB, comercializate in Romania pentru aproximativ 929 RON (1TB), 1470 RON (2TB), respectiv 2796 RON (4TB), in momentul redactarii acestui articol. Producatorul ofera o garantie de 5 ani de zile si specifica un MTBF de 2 milioane de ore, respectiv o cantitate de date scrisa (TBW) de 1000TB pentru modelul de 1TB, 2000TB pentru modelul de 2TB, respectiv 4000TB pentru modelul de 4TB.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: