Review – GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus

Scris de: , in categoria: Placi de baza, in 25 May, 2026.

GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus

 

Dupa cum am vazut in ultimele luni, platforma Intel Z890 a trecut printr-o perioada destul de dinamica, atat din punct de vedere al procesoarelor Arrow Lake, prin lansarea seriei Refresh, cat si din punct de vedere al actualizarilor de BIOS, al optimizarilor de performanta si, nu in ultimul rand, al functionalitatilor noi implementate de producatorii de placi de baza.

Iar daca in zona high-end am discutat deja despre modele construite pentru entuziasti si overclockeri, nu trebuie sa uitam faptul ca, pentru majoritatea utilizatorilor, cele mai interesante produse sunt de multe ori cele care incearca sa ofere un echilibru cat mai bun intre dotari, performanta si pret. Cu atat mai mult intr-o perioada in care memoria DDR5 si SSD-urile au devenit semnificativ mai scumpe, iar configurarea unui sistem nou necesita mai multa atentie si planificare decat in urma cu doar cateva luni.

In acest context, GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus este o placa de baza interesanta, pozitionata intr-o zona mai accesibila a gamei Z890, dar care ofera in continuare conectivitate WiFi 7, suport pentru frecvente ale memoriilor de pana la DDR5-9466 si functii utile pentru cei care vor sa obtina mai mult de la platforma Arrow Lake. Desi momentan nu este listata in magazinele din Romania, pretul ar trebui sa fie in jurul valorii de 1300 lei, cu aproximativ 200 lei sub Z890 AORUS Elite WiFi7 Plus, model prezentat de colegul meu Tudor cu ceva timp in urma, disponibil intre timp local pentru aproximativ 1500 lei.

Intr-un astfel de context, o diferenta de cateva sute de lei poate conta destul de mult, mai ales daca placa de baza reuseste sa ofere in continuare dotarile esentiale pentru o platforma Arrow Lake performanta. Astfel, GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus devine un candidat interesant pentru cei care cauta un compromis echilibrat intre pret, dotari moderne si potential de overclocking.

In paginile urmatoare vom arunca o privire si asupra BIOS-ului, vom analiza noile functii Ultra Turbo Mode implementate de GIGABYTE si vom vedea ce impact au acestea in practica, atat la nivel de performanta, cat si la nivel de usurinta in utilizare. Nu in ultimul rand, vom testa si potentialul de overclocking al placii, atat din perspectiva procesorului, cat si a memoriei, pentru a vedea daca GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus poate fi mai mult decat o simpla placa de baza accesibila pentru sistemele Arrow Lake. Pentru ca, asa cum stim deja, uneori cele mai interesante surprize nu vin neaparat din varful gamei, ci din modelele care reusesc sa ofere exact ceea ce trebuie, acolo unde conteaza.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: