Review – GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus
BIOS
GIGABYTE Z890 EAGLE WiFi7 Plus a fost testata folosind versiunea de BIOS F5b, care aduce in prim-plan functiile Ultra Turbo Mode, dezvoltate de GIGABYTE pentru platforma Intel Z890 si procesoarele Core Ultra 200S. Interfata pastreaza structura familiara utilizatorilor GIGABYTE, cu Easy Mode pentru setarile de baza si Advanced Mode pentru acces complet la optiunile de configurare, tweaking si overclocking.
BIOS-ul este bine organizat, oferind acces rapid la setarile esentiale pentru procesor, memorie, ventilatoare si periferice. Avem la dispozitie functii precum Q-Flash, pentru actualizarea BIOS-ului direct din interfata UEFI, Smart Fan 6, pentru configurarea detaliata a ventilatoarelor, sectiuni dedicate pentru activarea profilurilor XMP si ajustarea tensiunilor, precum si Driver BIOS, una dintre facilitatile gamei Plus, care integreaza driverul WiFi direct in BIOS. Astfel, utilizatorul beneficiaza de conectivitate wireless inca din timpul instalarii Windows 11, fara a mai fi nevoie de incarcarea manuala a driverului.
Punctul central al acestei versiuni este Ultra Turbo Mode, o functie construita pornind de la Intel 200S Boost, peste care GIGABYTE adauga propriile optimizari pentru frecventele procesorului, ring, NGU, memorie, latente si limite de putere. Practic, Ultra Turbo Mode incearca sa ofere o metoda simpla de a obtine un spor de performanta, fara configurarea manuala a fiecarei setari in parte.
Functia este structurata pe mai multe niveluri. LV1 Intel 200S Boost foloseste profilul de overclocking preconfigurat de Intel pentru procesoarele Core Ultra 200S, in timp ce LV2 Turbo Mode adauga optimizari suplimentare realizate de GIGABYTE, inclusiv la nivelul frecventei procesorului, ring-ului, NGU-ului si memoriei, prin incarcarea automata a profilului XMP, eliminand astfel limitarile profilului 200S Boost. Nu in ultimul rand, LV3 Extreme Mode aplica cele mai agresive setari disponibile, fiind gandit pentru utilizatorii care vor sa extraga maximum de performanta din platforma, in limita posibilitatilor oferite de procesor, memorie si sistemul de racire.
Pe langa Ultra Turbo Mode, BIOS-ul ofera optiunile necesare pentru tweaking manual pe platforma Z890: multiplicatori, frecvente, tensiuni, power limits, configurarea memoriei DDR5, timing-uri primare, secundare si tertiare, precum si suport complet pentru profile XMP. Astfel, chiar daca avem de-a face cu o placa de baza pozitionata intr-o zona mai accesibila a gamei, Z890 EAGLE WiFi7 Plus ofera in continuare un BIOS suficient de complex pentru testarea limitelor procesorului si memoriei.
Desigur, ca in cazul oricarei functii automate de overclocking, rezultatele pot varia in functie de procesor, kit-ul de memorie, racire si calitatea exemplarului testat. Tocmai de aceea, pe pagina urmatoare vom vedea ce impact au aceste optiuni in practica, atat folosind functia Ultra Turbo Mode, cat si in overclocking manual.































Comentarii