Mainstream gaming in 2020 – AMD Ryzen 5 3600X, Intel Core i5 10400, AMD Radeon RX 5700XT si GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Placi video, in 11 June, 2020.

Nivel de zgomot

 

 
Pentru a masura nivelul de zgomot am utilizat un decibelmetru profesional produs de Voltcraft, mai precis modelul SL200. Acesta a fost pozitionat pe un trepied la 85cm de platforma de test, deasupra cooler-ului de pe procesor. Pentru acest test am tactat procesorul la 3 GHz, am lasat doar 2 nuclee active micsorand tensiunea de alimentare la 1.05v, am dezactivat Hyper-Threading-ul si am folosit cooler-ul Noctua NH-D15S in mod pasiv. Singurul ventilator in afara de cel al placii video a fost ventilatorul sursei, care produce insa un nivel de zgomot cu mult sub ceea ce este capabila o placa high-end.

Testele au fost realizate intr-o camera dotata cu geamuri termopan, zgomotul de fundal in aceasta camera fiind mai mic de 32.9dB. La fel ca si in cazul testelor de consum si de temperatura, trebuie sa retinem ca valorile prezentate in tabelul de mai sus se aplica strict sistemului de referinta folosit in articolul de fata. Nivelul de zgomot nu va fi acelasi in cazul in care sistemul este montat in carcasa, in cazul in care distanta dintre aparatul de masura si placa video difera, in cazul in care orientarea aparatului difera, s.a.m.d.

De aceea, noi am creat un sistem de referinta in cadrul caruia sa putem compara mai multe solutii, insa rezultatele trebuiesc privite ca diferente intre produse, nu ca valori absolute universal valabile in orice situatie. Pentru a inregistra nivelul de zgomot, am rulat Metro Last Light in 3840×2160. Valorile pe care le puteti vedea in grafic sunt valorile maxime inregistrate in timpul testului respectiv.

Am ajuns din pacate si la capitolul unde referintele AMD au de suferit si anume nivelul de zgomot. Iar diferenta este impresionanta si nu in sensul cel bun, chiar daca faptul ca am testat in carcasa mai amortizeaza putin acest lucru.

Pentru cei care nu sunt la curent cu unitatea de masura denumita decibel, trebuie sa va spun ca este vorba despre o unitate de marime logaritmica, o crestere de 3 dB insemnand o dublare a presiunii acustice. Cu alte cuvinte, RX 5700XT este aproape de 4 ori mai zgomotoasa decat GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC!

Comentarii

20 comentarii la: Mainstream gaming in 2020 – AMD Ryzen 5 3600X, Intel Core i5 10400, AMD Radeon RX 5700XT si GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC

  1. Marian a scris pe:

    Avand in vedere pretul total al pc-ului mainstream gandit de tine, m-as fi gandit ca ar fi fost normal o memorie DDR4 3600 C16 pentru un boost de performanta pe partea cu procesor AMD.

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Merge RAM-ul ales, nu e problema. Dar testam in gemeral tot la 3200 CL14

  3. Billy a scris pe:

    La intel mainstrem inseamna B si H.
    Merge ramul 3200 CL14 pe B si H?
    Daca nu, rezultatele nu prea sunt relevante…

  4. Monstru Post author a scris pe:

    Pe B460 ar trebui sa mearga. H deja e low-end, cum este si A-ul de la AMD.

  5. bogdan a scris pe:

    Da…, 5700xt este cu 2% peste rtx2060 super…lol! Toate site-urile de specialitate arata ca 5700xt este cam cu 5% mai slaba decat rtx 2070 super si depaseste lejer 2060 si 2070, dar nu e cazul la voi! Cu cativa ani in urma v-am acuzat ca nu sunteti obiectivi , ati negat atunci. Acum ce o sa mai ziceti?
    Pai comparati 5700xt cu ventilator stoc care practic este un rahat de racire cu rtx custom? Nici nu are rost sa mai vorbesc de profesionalism… Nu am mai intrat pe lab501 de 2-3 ani, dar mi-a aparut un link pe telefon cu articolul in cauza si nu m-am putut abtine sa nu comentez!
    Detin 5700xt nitro+ si mai am un sistem mai vechi cu gtx 1070 , in cazul in care credeti ca as fi atat de idiot incat sa fiu fanul unor miliardari americani , fie ei de culoare rosie sau verde…
    De exemplu Sapphire 5700 nitro+ , cu un pic de undervolt si u profil mai agresiv al ventilatoarelor isi schimba radical comportamantul!!! Sa va dau un exemplu: In borderlands 3 ,( care este un joc ce solicita placa video ) pe setarile de default ale placii video , jocul sacadeaza foarte tare! Daca faci undervolt si maresti turatia ventilatoarelor , totul devine foarte fluent! Nici nu vreau sa-mi imaginez cum se comporta un 5700xt blower…
    Alo, parca ati fost campioni la overclock in lumea asta, nu? Daca ati uitat cum sa configurati un PC? Va invit la mine la “tara” sa va arat eu…Nu ca m-as pricepe foarte bine , dar nici asa…
    Eu cred ca v-ati vandut pe 50 de lei , pacat…Vreau sa vad daca aveti barbatia sa-mi publicati comentariul!

  6. Monstru Post author a scris pe:

    Ti-a scapat putin factorul pret din ecuatie, este? Am comparat referinta de 5700XT, care se gaseste si la 1800-1900 RON cu o placa video de 1900 RON. Oricat de custom ar fi ea, este cea mai ieftina 2060 SUPER de pe piata…

    Normal ca lucrurile se schimba in momentul in care urcam putin in palierul de pret – Sapphire-ul de care povestesti tu este din punctul meu de vedere una dintre cele mai reusite implementari de 5700XT. Doar ca e 2200 RON la PC Garage, respectiv 2500 RON la eMAG.

    Si nu am scris pentru cei care se pricep si au timp sa ii modifice parametrii de functionare. Daca discutam despre asta, este clar ca 3600X rupe 10400, avand potentialul de overclocking net superior, de exemplu.

    Inainte sa arunci cu diverse epitete, doar pentru ca vai, ai 5700XT in sistem, respira, gandeste si citeste de am scris. Average-ul ala este o normalizare care ajuta oamenii sa isi dea seama cum stau lucrurile in general. In functie de joc, o placa sau alta poate avea o performanta mai mare sau mai mica, diferenta putand fi mai mare sau mai mica de 2%. Ai 11 pagini de grafice in care poti vedea asta.

    Sunt un om corect si nu vorbesc din auzite sau din ce am vazut la altii. Daca as fi facut asta as fi pierdut probabil 5 pagini ca sa explic ca multi utilizatori de 5700XT au probleme cu driverii, probleme care nu au fost rezolvate nici acum. Dar cum eu unul personal nu am avut astfel de probleme, nu am de ce sa intru in acest subiect.

    Similar, daca stai sa bibilesti o implementare solida de 5700XT, vei obtine rezultate semnificativ mai bune. Dar asta nu se aplica numai la 5700XT – pot sa overclockez bine mersi 2060 SUPER si sa obtin alte rezultate.

    Daca nu ai inteles ideea articolului, probabil ca acesta nu este pentru tine. Nu numai oamenii care au si cunostinte si timp ca sa modifice lucruri au nevoie de atentie, ci si cei care chiar nu stiu sa faca asa ceva, dar isi cumpara sisteme – uneori gata facute, alteori asamblate de ei. Si pentru ei cred ca este important sa stie ca performanta aia a placii grafice depinde mult si de implementare, ca nu toate 5700XT-urile sunt la fel si ca exista si alti factori care conteaza in afara de performanta.

  7. Monstru Post author a scris pe:

    Ah…si sa nu uit… Este primul si ultimul comentariu care contine insulte de genul “v-ati vandut pe 50 RON” pe care il public, daca manifesti in continuare aceeasi atitudine aici intra totul direct in trash.

    Cat despre “site-urile de specialitate”, e dreptul fiecaruia sa citeasca ce vrea – internetul este un loc mare, plin de bune si rele. Si este dreptul meu sa nu imi peste catusi de putin de ce zic alte site-uri de “specialitate”…

  8. bogdan a scris pe:

    Nu este corect sa compari cel mai prost produs de la AMD cu unul “bun” de la Nvidia , avand ca argument pretul. Ati facut asta si in trecut si am comentat la momentul potrivit…
    Daca e sa vorbim de pret , 5700xt nitro+(2185lei la pc garage) este mai avantajos decat rtx 2070super de la Gigabyte (2800lei). Dar voi ati etichetat 5700xt ca fiind un produs slab de talia rtx-ului 2060…

  9. Monstru Post author a scris pe:

    Am comparat cel mai ieftin 2060 SUPER cu cel mai ieftin RX5700XT… si culmea cam au acelasi pret +/- 100 RON. Nu inteleg ce e gresit in asta – cumparatorul cred ca fix la pret se uita cand face comparatia asta. Si ce sa vezi, cel mai slab RX5700XT nu prea aduce mare lucru in plus fata de cel mai slab RTX 2060 SUPER…

    Oh, nu, ce rau Nvidia fanboy sunt eu…

    Eu iti inteleg optica, pentru ca ai o placa buna acasa si cu putina bibileala ai obtinut o placa si mai buna. Cum spuneam si mai sus insa, nu pentru tine e scris articolul asta, ci pentru cei care chiar nu se pricep, nu au prea multi bani la dispozitie si vor alege dintre cele mai ieftine implementari. Iar acolo, lucrurile stau exact cum le-am prezentat.

    Daca vrei, putem merge la polul opus, unde pretul nu conteaza, montam un 10900K sau un 3950X in carcasa, alaturi de un RTX 2080 Ti si cea mai puternica implementare de RX5700XT sau Radeon VII si vedem care combinatie ofera cea mai buna performanta in jocuri… E corect asa?

  10. bogdan a scris pe:

    Daca am sarit calul, imi cer scuze! O zi buna!

  11. Monstru Post author a scris pe:

    Inteleg ce vrei sa spui Bogdan, tocmai de aceea am si raspuns. Ideea este ca exista teste si teste, realizate in diverse sisteme de referinta. In acest caz, una dintre limitari a fost cea legata de pret, alegand de asemenea si procesoare cat mai apropiate acestui scop. Strict in sistemul asta de referinta lucrurile arata cam asa.

    Normal, daca alegi un RX5700XT solid si il optimizezi, poti obtine rezultate mult mai bune, exact asa cum ai facut si tu acasa.

    In concluzie, nu exista adevar absolut, doar diverse unghiuri din care putem privi problema, in functie de ceea ce ne intereseaza.

  12. Tiberiu a scris pe:

    Nu ma pricep ff bine partea de bibileala si momentan caut sa-mi fac un upgrade de pc. Daca imi poti sugera un pc care sa nu depaseasca 8000 ron as fi recunoscator.

  13. Monstru Post author a scris pe:

    PC cu totul, fara periferice si monitor presupun?

  14. Bogdab a scris pe:

    Foarte interesant articolul, daca se poate va rog o parere intre implementarile 2060 SUPER care le considerati mai silentioase?

  15. Monstru Post author a scris pe:

    Ma bucur ca ti-a placut. Din pacate nu ma pot referi decat la modelele pe care le-am testat, insa acestea obtin rezuotate destul de apropiate. Ma refer la modelul din articolul acesta, MSI Gaming X, respectiv GIGABYTE Gaming OC – toate stau pe la 36-37 dB.

  16. Acesta este genul de articol pe care il asteptam, un articol si pentru cei care nu se pricep la overclock. Multumesc

  17. Panait Alexandru a scris pe:

    Defapt, tu ai folosit o placa de baza cu chipset z490, care prmite ca memoriile sa functioneze pe 3200 MHz. Pe o placa ieftina, cu chipset h sau b, acestea vor functiona doar la 2666, cu o pierdere de aproximativ 4% la capitolul performanta in dreptul lui 10400.

  18. Monstru Post author a scris pe:

    In secunda asta, pe PCGarage exista placa de baza Z490 la 750 RON. Nu te obliga nimeni sa folosesti placa de baza din seria B, iar placile de baza din seria H nu au ce cauta in discutie, la fel cum nu testam pe A320 pentru AMD. Daca iti permiti un RTX 2060 sau un RX5700XT, poate ar trebui sa acorzi atentie si placii de baza…

  19. Billy a scris pe:

    Deci consideram Z490 mainstream doar sa iese intel in fata in teste. :)))

  20. Monstru Post author a scris pe:

    Z490 este chipset-ul Intel high-end. Dar daca gasesti placa de baza relativ ieftina, nu inteleg de ce nu ai profita de asta si nu ai folosi asa ceva, in loc de B460.

    Si pe bune acum…asta ai inteles din tot articolul? Ca iese Intel in fata in teste? Mai stai putin si public si review-ul procesorului si o sa vezi ca… nu prea are legatura 10400 cu 3600X per total.

Lasa-ne un comentariu: