MSI GeForce RTX 5090 32G LIGHTNING Z – Part II – Overclocking pe AIO si chiller – Unleash the beast

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Placi video, in 19 March, 2026.

Sub capota

 

Spre deosebire de alte placi video lansate in ultimii ani, in special modelele Founders Edition cu mai multe PCB-uri, sistemul de racire MSI este surprinzator de usor de demontat – este suficient sa indepartam cateva suruburi – parca a fost gandit special pentru a facilita accesul rapid. Waterblock-ul nu acopera doar GPU-ul, ci intra in contact direct si cu memoria, precum si cu etajul de alimentare, asigurand astfel o racire eficienta pentru toate aceste componente.

Pe partea opusa a waterblock-ului este integrata pompa. In idle, ventilatoarele sunt oprite, insa pompa functioneaza la turatie redusa, trecand automat intr-un regim de turatie mai ridicata atunci cand ventilatoarele GPU depasesc 1000 RPM, pentru a creste debitul lichidului si a imbunatati disiparea caldurii. GPU-ul NVIDIA GB202, aflat in centrul placii video GeForce RTX 5090, impresioneaza prin dimensiuni, masurand 750 mm² si integrand 92.2 miliarde de tranzistori. Acesta este fabricat folosind procesul de 5 nm (TSMC 4N) in Taiwan, acelasi proces utilizat si pentru arhitectura Ada.

Asa cum ne asteptam de la un asemenea „monstru” proiectat pentru overclocking, etajul de alimentare este extrem de robust, fiind capabil sa livreze cu usurinta peste 1000W. Avem de-a face cu un VRM in 33 de faze pentru GPU si un VRM in 7 faze dedicat celor 16 cipuri de memorie Samsung K4VAF325ZC-SC28 GDDR7 (28 Gbps). Acestea sunt controlate de doua controllere Monolithic Power Systems MP29816, cate unul pentru fiecare rail. Toate fazele de alimentare, atat pentru GPU, cat si pentru memorie, utilizeaza etaje de putere DrMOS Monolithic MPS MP87661, fiecare capabil sa livreze pana la 60 A.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: