Review – KFA2 GeForce GTX 1070 Ti Hall Of Fame
Consum
Pentru a determina consumul am folosit un aparat de masura a consumului la priza lasand sistemul in desktop 10 minute pentru a masura consumul in IDLE. Apoi am rulat Metro Last Light in 3840×2160. Consumul afisat in tabel este consumul intregului sistem si reprezinta cea mai mare valoare inregistrata de aparatul de masura in timpul testului respectiv.
Cu alte cuvinte, consumul mediu este mult mai mic, insa pe noi ne intereseaza valoarea de varf, worst case scenario, stresul maxim la care va fi supusa sursa noastra. Evident, consumul maxim al sistemului poate fi mai ridicat in cazul in care rulam mai multe stress-tester-e in paralel pentru fiecare componenta (de exemplu FUR pentru placa video, Prime95 pentru procesor, HDTune pentru HDD, toate in acelasi timp), dar pe noi ne intereseaza consumul maxim in situatii reale, in cazul nostru in jocuri.
Asa cum stiti, toate implementarile de GTX 1070 Ti au aceleasi frecvente din fabrica, Nvidia interzicand partenerilor comercializarea unor modele gata overclockate. Desigur, unii parteneri au apelat la diverse stratageme pentru a trece de aceasta limitare, acesta fiind si cazul celor de la KFA2, care permit asa numitul 1 click OC. Practic, daca instalati utilitarul Xtreme Tuner Plus, puteti opta pentru un alt set de frecvente decat cel standard (1607 MHz base, 1683 MHz boost, 2002 MHz pentru memoria GDDR5), insa utilitarul nu permite aplicarea automata a acestor setari in momentul initializarii sistemului de operare, prin urmare va trebui sa o faceti voi manual de fiecare data.
Din acest motiv, nu am testat comportamentul placii in jocuri, performanta oficiala a unui GTX 1070 Ti fiind tratata in review-ul de lansare. Desigur, KFA2 GeForce GTX 1070 Ti Hall Of Fame este una dintre cele mai solide implementari de GTX 1070 Ti disponibile pe piata, prin urmare o veti putea utiliza la frecvente superioare celor standard. Totusi, noi am preferat sa testam factorii care diferentiaza implementarile, mai precis, consumul, temperatura si nivelul de zgomot. La capitolul consum nu avem nimic de raportat – fiind vorba despre aceleasi frecvente, consumul este similar.
Comentarii
nu gasesc sa cumpar aceasta placa video din afara tarii. Ma poate ajuta cineva cu un link cu livrare ro? la noi e disponibila doar intr-un singur magazin si are pretul mult prea mare. multumesc