Review – MSI Radeon RX580 Mech 2 8G OC

Scris de: , in categoria: Placi video, in 8 August, 2018.

MSI Radeon RX580 Mech 2 8G OC

 
Chiar daca vara aceasta a fost nesperat de ploioasa fata de alti ani, caldura toropeste incet, dar sigur, Bucurestiul, fie prin valurile de aer arzator care se strecoara pe geam, fie prin umiditatea pe care o simtim in jurul nostru inainte de furtuna. Combinatia fatala de umiditate plus caldura ne poate duce cu gandul la o peninsula tropicala, nicidecum la Bucurestiul torid al altor ani.

Cu toate acestea, viata merge inainte. Unii la birou, altii in vacanta, fiecare cu tabietul sau zilnic, fie el cana de cafea de dimineata sau shake-ul proteic de dupa sala (avem si cititori sportivi, cu siguranta). Iar daca esti cititor LAB501, imi place sa cred ca o parte din tabietul tau zilnic include si verificarea unui site din Romania, inghetat parca in timp din punct de vedere al design-ului si filozofiei de lucru.

In fond, cu doar doua zile in urma ai avut parte si de altceva decat carcase si surse, aceste clasice articole de vara, care apar cand nu se lanseaza nimic important pe piata. De data aceasta insa, se lanseaza ceva. Iar primele informatii despre monstruoasele procesoare din cea de-a doua generatie Threadripper tocmai au fost publicate pe site, iar review-ul se apropie cu siguranta.

Drept urmare, iti pui o cana de cafea, arunci un ochi pe Facebook si apoi ne vizitezi si pe noi, asa cum o faci in fiecare zi. Si ce sa vezi, probabil ca serverul a patit ceva, altfel nu ti-ar afisa un articol de acum un an, despre un RX580. Apoi verifici data si vezi ca articolul este publicat chiar astazi, prin urmare exclami, pe buna dreptate, “What year is this?!?!?!”.

Stai linistit, exact asta am spus si eu cand cei de la MSI m-au intrebat daca nu as fi interesat sa testez un nou model de RX580. Un nou model de ce? Desigur, imi aduc aminte, in urma cu mai bine de un an se lansau niste placi video mainstream de la AMD, am si testat 4 modele atunci, dar apoi acestea au disparut aproape instantaneu in adancurile minelor de Etheri, fiind aproape imposibil de gasit in retail.

Da, imi amintesc si acum de vremurile in care 580-urile zburdau libere in PC-urile gamerilor, facandu-i pe acestia fericiti, insa totul s-a schimbat cand Minerii au aparut si au dus toate 580-urile in sclavie, in minele de Ether. Hash…trebuie sa produci hash…altfel ajungi pe OLX… Asta auzeau in fiecare zi bietele 580-uri, in timp ce munceau din greu in numele Etherului. Ah… ce frumoase erau vremurile in care gamerii se jucau cu ele…

Probabil la asta s-au gandit si cei de la MSI cand au intalnit in salbaticie mai multe nuclee Ellesmere, prin urmare le-au montat pe acestea pe o noua serie de PCB-uri denumita Mech 2 si le-au eliberat in magazine, pentru a ajunge din nou la gameri. Iar una dintre ele a ajuns si la noi, suflete nobile, iar noi o vom folosi exclusiv pentru jocuri, in amintirea suratelor ei rapuse de minele de Ether.

 

Comentarii

2 comentarii la: Review – MSI Radeon RX580 Mech 2 8G OC

  1. Cristi a scris pe:

    Ma intreb, totusi, care este logica celor de la MSI cand au scos acest produs pe piata, desi este aproape identic cu un Gaming X. Plictiseala? Chiar exista o cerere pe piata?

    PS: daca inca nu i-ati gasit acestui Mech 2 o casa, sunt disponibil sa-l iau eu in gazda pe o perioada nedeterminata 🙂

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Sincer nici eu nu inteleg exact logica. In privinta casei inca, eu chiar ma refeream la ceva anume, adica la un sistem mainstream pe care planuim sa il construim 🙂

Lasa-ne un comentariu: