Review – ARCTIC MX-7

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Racire, in 18 May, 2026.

Concluzii

 

ARCTIC MX-7 intra intr-un segment in care diferentele dintre produsele de varf sunt, in mod normal, foarte mici, iar performanta trebuie privita intotdeauna impreuna cu usurinta in utilizare, stabilitatea in timp si, nu in ultimul rand, pretul. Din acest punct de vedere, noua pasta termoconductoare a celor de la ARCTIC este exact genul de produs la care ne asteptam din partea acestui producator: nu incearca sa reinventeze roata, ci sa ofere performanta de top la un pret accesibil, devenind astfel foarte usor de recomandat.

In testele noastre, MX-7 s-a pozitionat excelent, reusind sa depaseasca atat Thermal Grizzly Duronaut, cat si ARCTIC MX-6, in formula actuala. Diferentele fata de Duronaut sunt mici, asa cum era de asteptat in aceasta zona de performanta, dar sunt in favoarea lui MX-7 in ambele scenarii masurate. In cazul Δtmax, diferenta de 0.65 °C este deja relevanta pentru cel mai fierbinte nucleu, in timp ce in Δtavg, avantajul de 0.09 °C confirma mai degraba faptul ca cele doua paste sunt extrem de apropiate din punct de vedere al comportamentului termic general. Fata de MX-6, progresul este mai clar, in special pe cel mai fierbinte nucleu, unde MX-7 obtine un avantaj de 1.64 °C.

La fel de important este faptul ca aceste rezultate nu au fost obtinute cu o pasta fluida, foarte usor de intins, ci cu o formula densa si vascoasa, orientata catre stabilitate mecanica si rezistenta la pump-out. Din acest motiv, MX-7 necesita ceva mai multa atentie la aplicare si nu este genul de pasta pe care sa o intinzi lejer cu spatula. In schimb, odata montat un waterblock cu presiune ridicata a sistemului de retentie, asa cum este cel folosit in testul nostru, aceasta formeaza un strat uniform si bine comprimat, lucru confirmat si de urma observata dupa demontare.

Adevaratul argument al lui MX-7 devine insa raportul pret / performanta. In momentul redactarii acestui articol, in magazinele din Romania, pasta testata astazi se vinde sub pretul recomandat de producator, astfel incat o seringa de 2 g costa aproximativ 19 lei, varianta de 4 g costa 22 lei, iar seringa de 8 g ajunge la 31 lei. Tot 31 lei costa si pachetul de 4 g livrat impreuna cu 6 servetele MX Cleaner. Discutam, asadar, despre preturi extrem de agresive pentru o pasta care, in testele noastre, se bate direct cu cele mai performante solutii disponibile pe piata.

Prin urmare, ARCTIC MX-7 nu impresioneaza doar prin faptul ca reuseste sa se pozitioneze in varful graficelor noastre, ci mai ales prin faptul ca face acest lucru la un pret foarte greu de atacat de concurenta. Este o evolutie clara fata de MX-6, o alternativa directa pentru pastele premium consacrate si, cel putin in acest moment, una dintre cele mai bune alegeri pentru cei care cauta performanta de varf fara sa plateasca un pret premium. Din punctul meu de vedere, raportul pret / performanta oferit de ARCTIC MX-7 este, pur si simplu, imbatabil in acest moment.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: