Review – Corsair iCUE Link RX120 RGB
Zgomot – Spectru sonor
Urmarind graficul executat in timp real pe fractiuni de octava (1/24 in cazul nostru) cu ventilatorul ruland la 1200 RPM, ne intereseaza in special puterea frecventelor dominante emise de ventilator, atat in intervalul de frecvente generate de obicei de ventilator prin miscarea rotorului si a aerului (20Hz – 1000Hz), cat si in gama de frecvente specifice motorului (1000Hz – 2500Hz).
In cazul lui Corsair iCUE Link RX120 RGB in primul interval avem o frecventa dominanta de 140Hz care vine cu un volum important de -23.8 dB, insa avem si o a doua frecventa dominanta undeva in intervalul 50 – 60 Hz. In cel de-al doilea interval rezervat zgomotului emis de motor, gasim o frecventa dominanta de 1090Hz insa cu o intensitate medie (-51.7 dB), adica nimic de speriat.
In continuare puteti vedea graficele pentru cateva ventilatoare reprezentative, luate de multi utilizatori drept referinta in ceea ce priveste performanta, silentiozitate sau raportul pret / performanta, dupa caz.
Noctua NF-A12x25 are un profil spectral cu mai multe frecvente dominante in intervalul 20Hz – 400Hz insa doar 2 dintre ele depasesc -40 dB ceea ce este remarcabil si ii confera un rezultat bun in ceea ce priveste masuratoare cantitativa cu decibelmetrul. De remarcat ca nu avem nici un fel de zgomot de motor, cea mai mare intensitate masurata in cel de-al doilea interval fiind -59.1 dB la 1027Hz.
- Noctua NF-A12x25
In cazul lui Alphacool Apex Stealth Metal Power 120mm in primul interval avem o frecventa dominanta foarte joasa de 76Hz care vine cu un volum important de -24.4 dB. In cel de-al doilea interval rezervat zgomotului emis de motor, gasim o frecventa dominanta de 1125Hz insa cu o intensitate redusa (-57.6 dB). De remarcat faptul ca Apex Stealth Metal este singurul ventilator testat de noi pana acum care are si o treia frecventa dominanta, de aceasta data la 20210Hz (-52.4 dB). Aceasta din urma este o rezonanta data de constructia metalica a ventilatorului, insa urechea umana nu percepe de regula frecvente peste 17000Hz, prin urmare nu trebuie sa ne facem griji.
- Alphacool Apex Stealth Metal Power 120mm
Montech METAL 120 PWM nu face o figura rea, mai ales avand in vedere pretul de comercializare extrem de redus – sub 50 lei. Nu avem zgomot foarte pronuntat de motor (-57.8 dB la 1125Hz), insa undeva in intervalul 230-240 Hz avem un zgomot care atinge -40 dB si poate fi deranjant, avand in vedere frecventa destul de ridicata.
- Montech METAL 120 PWM
Arctic P12 MAX are un profil spectral linistit, ajutat si de design-ul cu doar 5 pale, minimizand astfel zgomotul rotorului. Avem insa o frecventa dominanta joasa de 96 Hz, care vine cu un volum puternic de -25.1 dB, nu foarte deranjant insa, datorita coborarii acesteia sub 100 Hz. Si in cazul lui P12 MAX avem de-a face cu un ventilator popular, datorita raportul excelent intre pret si performanta, remarcabil ce au putut sa faca Arctic la sub 40 lei.
- Arctic P12 MAX
Silent Wings Pro 4 este un ventilator cu un nume care obliga la silentiozitate si nu dezamageste daca ne aruncam o privire pe graficele de mai jos. Frecventa dominanta este la 125 Hz (-36.2 dB) insa mai avem una secundara la 220-230 Hz, care se mentine totusi sub -40 dB.
- be quiet! Silent Wings Pro 4
Comentarii