Thermalright Silver Arrow SB-E Extreme si Macho rev. A – return of the King

Scris de: , in categoria: Racire, in 26 April, 2013.

Candva, cu mult timp in urma, in zilele in care nu stiam mai nimic despre overclocking sau racirea pe aer, admiram prin reviste cum coolerele Thermalright si Scythe erau singurele alegeri pentru overclockingul pe aer. Legende precum Ninja sau XP 120, cu ajutorul unor ventilatoare foarte puternice, tineau in frau procesoare la voltaje foarte mari, pe care alte coolere nu le raceau bine nici in conditii stoc. Situatia din ziua de azi nu este foarte diferita in sensul ca putem numara pe degete producatorii ce stiu intr-adevar ca faca un cooler.

P1320115

Despre Thermalright nu mai sunt foarte multe de spus pentru ca in articolele mele am atins orice aspect “posibil si imposibil”. Ca un mic rezumat relevant as putea spune, le-am criticat mai dur decat multe alte coolere la un loc, si nu pentru ca nu erau performante ci pentru ca am asteptari foarte mari de la Thermalright si mai ales pentru ca aveau puncte slabe ce le-au tras foarte mult in jos.

Faptul ca le folosesc in 90% din sesiunile mele de overcloking pentru CPU/GPU inseamna un singur lucru, sunt foarte performante, dar de foarte multe ori doar cu modificari, pe care le cunoasteti deja. Baza si sistemul de prindere au fost mereu un capitol problema, pe care niciodata nu l-am acceptat sau inteles.

In ultimul timp situatia s-a imbunatatit, bazele au devenit mai bune si sistemele de prindere mai solide, continand chiar si o inovatie destul de folositoare pentru entuziasti: presiunea reglabila. Totusi, inca nu sunt la un nivel considerat foarte bun dupa standardele mele, pentru ca e nevoie de o baza foarte buna pentru a putea beneficia de un sistem de prindere perfect, si invers.

Termenul de baza foarte buna este destul de relativ pentru ca baza trebuie adaptata la fiecare arhitectura/constructie de CPU in parte, mai exact la forma si pozitionarea DIE-ului. Cum asa ceva e imposibil, va trebui construita o baza care sa se potriveasca in majoritatea situatiior, si acea baza este una putin convexa.

In trecut, cautand cel mai bun transfer termic posibil am inceput sa fac laping convex, si am demonstrat ca acest fel de baza este cheia unei performante maxime, obtinind o urma de pasta mai buna decat a coolerelor de top din acea vreme (NH-D14 si Megahalems).

Thermalright au fost numarul unu de foarte multe ori, dar in ultima perioada desi au construit coolere foarte bune, nu au reusit sa domine racirea pe aer asa cum au facut-o altadata. Cu noile coolere din acest articol Thermalright vrea din nou locul unu in racirea pe aer, si vom afla cu siguranta ce se va intampla, de la TDP mediu pana la extrem si de la 500RPM pana la 380CFM.

P1320118

Toate coolerele din poza de mai sus sunt incluse in articol, (prezentate de la stanga la drepta), dar pe principalii competitori ii puteti admira in ultima poza de pe aceasta pagina, in dublu exemplar, pentru anumite teste pe care le veti vedea mai tarziu.

Thermalright Ultra 120 Extreme Copper – inclus pentru ca este inca unul din cele mai bune coolere pentru bench, invins pana acum doar de Phanteks PH-TC14, in conditiile prezentate aici, si in care a obtinut o urma de TIM foarte buna, datorita lapingului convex.

Thermalright HR-02 – un cooler de exceptie, cu o arhitectura foarte buna pentru low rpm, dar in acelasi timp potrivit si la TDP foarte mare, un lucru impresionant (cateva teste puteti vedea aici)

Thermalright Macho – un cooler masiv si impresionant, versiunea mai ieftina a lui HR-02. Are un potential foarte bun, la un pret extrem de atractiv.

Thermalright Silver Arrow SB-E – oferta de top Thermalright, urmasul lui Silver Arrow (un cooler ce nu facea parte din aceeasi categorie cu NH-D14, dar care a reusit rezultate bune in ciuda “handicapului”). As fi dorit ca varianta SB-E sa fie impresioananta si masiva, dar ma astept la rezultate bune pentru ca Thermalright au construit coolere mai putin masive fata de cele ale concurentei care au avut performante apropiate, dar fara a le domina si a putea pretinde titlul de cel mai bun cooler.

Phanteks PH-TC14 – revelatia coolerelor din 2012, o copie dupa NH-D14, dar o copie cu imbunatatiri, care a reusit sa fie extrem de aproape de NH-D14 ca performanta la TDP mediu/turatii mici, dar sa il invinga clar la TDP extrem sau turatii mari, devenind cel mai bun cooler pentru bench. Felicitari inca o data pentru Phanteks, cu precizarea ca doresc sa mai vad de la ei ceva impresionant, dar 100% productie proprie.

P1320123

Comentarii

3 comentarii la: Thermalright Silver Arrow SB-E Extreme si Macho rev. A – return of the King

  1. grigoras49 a scris pe:

    Thermalright HR-02 detin acest cooler
    pro:aspect,performanta si prindere pe platforma intel
    contra:prinderea pe platforma amd si nickelul si-a pierdut luciul are un aspect de mucegai

  2. Very nice test 🙂 HR-02 Macho rev. A is a little bit worse than Ultra 120 Copper? I think the results would be different if you test that CPU coolers in normal PC case 😉

    http://chlodzenie.net/reviews/thermalright-hr-02-macho-vs-zalman-cnps20lq/

  3. Thermalright Silver Arrow SB-E Extreme Review a scris pe:

    Please let me know if you’re looking for a article writer for your blog. You have some really great articles and I believe I would be a good asset. If you ever want to take some of the load off, I’d really like to
    write some content for your blog in exchange for a link back to mine.

    Please blast me an email if interested. Cheers!

Lasa-ne un comentariu: