ASUS P8H67-I Deluxe Preview

Scris de: , in categoria: Stiri, in 9 February, 2011.

Dupa ce colegul meu Tudor v-a prezentat implementarea mITX Gigabyte a chipset-ului Intel H67, a venit momentul sa va prezint si eu o placa similara de la ASUS. Este vorba de P8H67-I Deluxe, o placa de baza destinata a fi folosita drept inima unui sistem HTPC sau Media PC. Pentru asta avem integrate pe placa de baza retea WiFi 802.11n si Bluetooth, dotari care nu le intalnim de obicei pe placile de baza echipate cu chipset-ul Intel H67.

Remarcam folosirea de memorii SO-DIMM DDR3 pentru a reduce spatiul ocupat pe PCB, care este oricum extrem de limitat din pricina dimensiunile reduse ale standardului mini-ITX. Acest lucru nu are implicatii negative in ceea ce priveste performanta pentru ca oricum platforma H67 nu permite folosirea divizoriilor memoriilor peste DDR3-1333, dar in schimb ne va costa ceva mai mult la achizitie. Layout-ul placii este ingrijit si as spune destul de aerisit tinand cont de conditiile date.

Avem la dispozitie 2 porturi SATA 3Gb/s si 2 porturi SATA 6Gb/s amplasate in partea superioara a placii precum si o mufa cu doua porturi USB 3.0 pentru frontpanel, care va trebui cumparat totusi separat. Pe backpanel regasim un port PS/2 pentru tastatura sau mouse, 4 porturi USB 2.0, 2 porturi USB 3.0, conexiunile video (DVI dual-link, DSUB, HDMI) precum si cele audio (analog si digital optic).

Cele 4+1 faze pe care le are VRM acestei placi sunt suficiente tinand cont de imposibilitatea maririi frecventei procesorului pe platforma Intel H67. Avem desigur disponibile si cele 2 tehnologii ASUS care pot deveni utile in cazul de fata: EPU si GPU Boost. EPU este responsabila pentru optimizarea consumului si a caldurii degajate, lucru important daca vom folosi aceasta placa de baza intr-un PC de sufragerie. Tehnologia GPU Boost overclockeaza automat placa video integrata in CPU atunci cand este activata.

Pretul acestei placi va fi in jur de 650RON, un pret mare care poate fi justificat de placa de retea performanta integrata si de modului Bluetooth incorporat. Testele practice nu sunt necesare pentru ca performanta este aceeasi cu a oricarei alte implementari a Intel H67 (mai multe detalii puteti gasi aici). In continuare, asa cum v-am obisnuit, un mic pictorial:

.

Comentarii

2 comentarii la: ASUS P8H67-I Deluxe Preview

  1. asigro a scris pe:

    Asus a avut destul de o selecţie de placi de mini-ITX în trecut, dar cele mai multe dintre ele au fost bazate pe Atom. Cu toate acestea, Asus a lansat recent o soluţie AMD in categoria mini ITX. Acum P8H67-I Deluxe este prima companie high-end Intel mini-ITX bord şi cum sugereaza si numele este bazat pe chipset-ul H67. Aceasta este o placa serios facilitate ambalate, deşi în toate corectitudinea are foarte puţin că nu am văzut deja de la Zotac în termeni de caracteristici, de fapt, ne-ar merge atât de departe încât să spun că Asus are cel puţin împrumutat nişte inspiraţie de la Zotac pentru acest program.

  2. nimeni nu ne mai impartaseste nimic ??? nua testat nimeni?

Lasa-ne un comentariu: