Computex 2017 – Cooler Master arata noi coolere si periferice
Desi nu a facut parte din primul val al nebuniei RGB, Cooler Master recupereaza teren lansand pe piata controller, ventilatoare precum si diferite splittere pentru a ne usura cat mai mult munca. Pe viitor ecosistemul va fi mult mai extins, vom avea 3 nivele de echipare a controllerelor precum si un software avansat ce ne va permite control si monitorizare de la distanta, stocarea profilelor in Cloud precum si customizarea completa a tuturor perifericelor Cooler Master. Am putut vedea un demo in spatele usilor inchise si va pot spune ca arata foarte bine, ramane de vazut cand va fi lansat pe piata.
MasterLiquid 240 si MasterLiquid Pro 240 se pot gasi de acum in varianta cu logo si ventilatoare iluminate RGB, in timp ce in cazul coolerelor pe aer am vazut 2 noi prototipuri. Primul este o varianta de MasterAir Maker cu tehnologie Vapor Champer in baza si 2 heatpipe-uri circulare, totusi echiparea lui cu 3 ventilatoare si dimensiunile destul de mari ma fac sa cred ca nu il vom vedea prea curand in producatie. Al doilea prototip foloseste o coloana de cupru pentru transmiterea caldurii (un fel de heatpipe mai gros), eficienta acestui design facandu-l sa fie ceva mai compact. Sunt curios sa testez acest concept in practica, pare destul de promitator dupa ceea ce am vazut la Computex.
In cazul surselor am putut vedea MWS500P, care va fi o sursa fanless de top (cei de la Cooler Master ne promit ca o sa fim uimiti atunci cand va fi lansata), precum si seria MWE ce se intinde de la entry-level (MWE), trecand prin mainstream (MWE Bronze) si atingand segmentul performance (MWE Gold si MWE Gold M). In cazul perifericelor avem cateva noutati dar nimic revolutionar, cea mai importanta schimbare este logo-ul Cooler Master ce este acum iluminat pe contur in timp ce scrisul este negru. Se doreste crearea unui brand care poate fi recunoscut doar dupa logo, cum este cazul celor de la Apple.
Comentarii