IoT 2015 – Omnistar Triton
Triton
Cel de-al treilea start-up despre care am discutat in cadrul vizitei la Institute for Information Industry este un proiect aflat intr-un stadiu incipient, dar care a primit deja finantare de la investitori si urmeaza sa intre in curand in productie. Este vorba tot despre un smart watch, dedicat de aceasta data pasionatilor de scufundari.
Conceptul de “dive watch”, ceas pentru scufundari, este foarte popular printre scafandrii, ceasuri care sa reziste la adancimi mari si care indica adancimea si presiunea existand de multi ani de zile. Pe de alta parte, in ultimii ani o serie de companii si-au dat seama ca un smart watch adaptat corespunzator ar putea fi foarte util pentru scufundatori, iar Omnistar este una dintre aceste companii.
Fondata de catre doi instructori de scuba diving, Omnistar a propus proiectul Triton, un smartwatch dedicat scufundatorilor care sa inlocuiasca complet clasicul dive watch, dar si necesitatea completarii unui raport dupa efectuarea scufundarii. In acest scop, Triton va fi dotat cu o serie intreaga de functii, de la afisarea adancimii sau a presiunii si pana la inregistrarea tuturor datelor care tin de scufundare.
In acest fel, la fel cum un alergator isi inregistreaza parcursul zilnic cu ajutorul unui dispozitiv dedicat, sau la fel cum pentru snowboard si ski exista aplicatii dedicate si scufundatorii vor sti exact traseul pe care l-au urmat, unde au vazut x tip de peste sau y tip de coral, cu ce viteza trebuie sa urce la suprafata pentru a nu suferi in urma decompresiei s.a.m.d.
Comentarii