Prezentare – MONTECH King 95 Pro

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 19 March, 2024.

Concluzii

Intrati pe piata internationala destul de recent, cei de la Montech au reusit destul de rapid sa fie cunoscuti pentru produsele de calitate pe care le ofera, dar si pentru raportul calitate / pret iesit din comun. Iar din punctul meu de vedere, MONTECH King 95 Pro este exemplul perfect in acest sens, fiind o carcasa bine gandita, echipata cu 6 ventilatoare ARGB din fabrica, solida ca un tanc si nu in ultimul rand comercializata pentru un pret corect (~750 RON) in magazinele din tara noastra.

Practic, avem de-a face cu o carcasa perfecta atat pentru cei care isi doresc un sistem racit cu lichid, cat si pentru cei care vor un sistem bine aerisit, eleganta, cu un nivel de ergonomie ridicat si nu in ultimul rand, construita asa cum se construiau carcasele pe vremuri. Practic, MONTECH King 95 Pro este una dintre cele mai grele si mai solide carcase pe care le-am testat vreodata, accentul fiind pus atat pe ergonomie si aspect, cat si pe calitatea constructiei.

Nimic nu flexeaza, nimic nu se indoaie, asa ar trebui sa arate o carcasa high-end in 2024 si cred ca multe brand-uri cu renume au ceva de invatat de la cei de la Montech la acest capitol. Si cu toate acestea, producatorul taiwanez reuseste sa ofere modelul MONTECH King 95 Pro pentru un pret corect, ceea ce este la fel de impresionant ca si calitatea carcasei.

In concluzie, in momentul de fata MONTECH King 95 Pro este una dintre cele mai interesante carcase de pe piata, avand o calitate a constructiei de invidiat, un aspect interesant, o ergonomie ridicata si nu in ultimul rand un raport calitate / pret absolut excelent. Bravo Montech!!!

Comentarii

2 comentarii la: Prezentare – MONTECH King 95 Pro

  1. vlad0ne a scris pe:

    Multumim de noutati + review!

    P.S.: pe varianta “mobile” a site-ului, tabelele de pe pag. 2 a acestui review nu se vad. Si cred ca nu se vad in general.

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Versiunea mobile LAB501 nu stie sa afiseze tabele, din pacate.

Lasa-ne un comentariu: