Review – Be Quiet! Pure Power 11 600W CM

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 7 August, 2019.

Analiza exterioara

 

 

La fel ca si modelele anterioare, Be Quiet! Pure Power 11 600W CM vine intr-o cutie de carton compacta, cu aspect sobru bazat in special pe tente de gri si negru. Pe spate gasim o diagrama cu lungimea si tipul cablurilor incluse dar si un tabel cu specificatii. In pachet gasim cablurile modulare, zip-ties pentru prinderea cablurilor, manualul de utilizare precum si suruburi pentru montarea sursei in carcasa. Referitor la design-ul sursei, carcasa este complet neagra, numele companiei producatoare fiind embosat elegant pe laterala. Pe partea din spate a sursei gasim conectorul de alimentare ATX, precum si butonul de pornit / oprit.

Calitatatea constructiei este superioara modelelor disponibile de regula in acest segment de pret. Grila ventilatorului eleganta si inelul portocaliu care delimiteaza ventilatorul de carcasa sursei ii da un aer high-end acestui model accesibil. Modelul testat de noi pune la dispozitia utilizatorului doua cabluri fixe: ATX cu 24 de pini (550mm) si ATX 4+4 pini (600mm) in timp ce restul sunt modulare: 4 x PCI-Express cu 6+2 pini (500mm), 6 conectori SATA, 3 conectori MOLEX cu 4 pini si unul pentru alimentarea unitatilor floppy-disk.

Lungimea cablurilor si numarul conectorilor nu s-au schimbat fata de modelele anterioare. Singura problema pe care o vad este lungimea de doar 500mm a cablurilor PCI-Express, ceea ce poate impiedica alegerea celui mai bun traseu in cazul unui wire-management serios.

 

 

Pe una din lateralele sursei putem gasi eticheta cu specificatiile electrice, mentinute si ele la acelasi nivel cu cele ale modelului anterior. Linia de +12v are o configuratie dual-rail, capabila sa livreze in total 48A, desi limitele de OCP pe fiecare rail in parte sunt setate la 32A (12V1) sau 28A (12V2). Rail-urile de +3.3 si +5v sunt derivate DC-DC si cotate la 25A respectiv 18A, impreuna putand livra un maxim de 140W, fiind mai mult decat suficient tinand cont de faptul ca in sistemele moderne principalii consumatori se alimenteaza de la +12v.

 

 

Comentarii

Niciun comentariu la: Review – Be Quiet! Pure Power 11 600W CM

Lasa-ne un comentariu: