Sharkoon M30 RGB
Analiza interioara
Sharkoon M30 RGB este echipata din fabrica cu 2 ventilatoare proprietare SilentStorm de 120mm PWM, unul fiind amplasat frontal iar cel din spate beneficiind si de iluminare ARGB. In ceea ce priveste racirea sistemului, posibilitatile oferite de interiorul sasiului nu sunt de neglijat, astfel incat putem instala un maxim de 7 ventilatoare ( 3 frontal – 3 pe tray-ul plafonului – 1 in spate), aditii cel mai probabil necesare pentru a putea face fata nevoilor sistemului din interior.
In Sharkoon M30 RGB se poate instala frontal un radiator de 360mm (grosimea radiatorului + ventilator trebuie sa se incadreze in 6cm), sau chiar pe plafonul acesteia, in functie de placa de baza si inaltimea memoriilor (grosimea unui radiator + ventilator se poate incadra intre 5-20cm). Evident, in zona din spate putem monta fara probleme un radiator de 120mm. De remarcat sinele de prindere ale ventilatoarelor de pe plafon – acestea sunt amplasate spre exterior, astfel incat ventilatoarele sunt localizate exact deasupra sursei de caldura si evita in mare parte problemele de compatibilitate cu unele placi de baza si unele memorii mai inalte.
Pe tray-ul placii de baza se pot instala de la format mITX pana la E-ATX, dar si doua SSD-uri, cablarea acestora facandu-se destul de facil prin intermediul zonelor de trecere, necauciucate. Acestea sunt finisate excelent, nu simti nici o neregularitate la mana, lucru valabil si pentru cele aflate in masca sursei. Numele brand-ului este ambutisat pe masca sursei, iar decupatura prevazuta in lateral ofera o privire mai in detaliu asupra sursei de alimentare. Producatorul profita la maxim de masca de otel a sursei si ofera posibilitatea de a instala cel mult doua SSD-uri la vedere, atunci cand nu instalam riser-ul pentru placa video.
Zona din spatele tray-ului placii de baza este suficienta din punct de vedere al cable-managementului, in conditiile in care in interior se instaleaza un sistem modern si echilibrat, insa pentru cei care vor sa duca la extrem interiorul, spatiul este destul de restrictiv. Tot aici vom gasim controller-ul RGB ce se ocupa de partea de iluminare, el putand acomoda in total 4 ventilatoare. Comutarea prin cele 14 moduri de iluminare se poate face atat fizic, din butonul de Reset, cat si prin intermediul software-ului placii de baza.
In cele din urma ajungem si sub masca sursei, unde avem doua pad-uri lungi aplicate pe podea pentru amortizarea vibratiilor sursei, aici avand la dispozitie 220mm. Montantul unitatii de 3.5″ vine cu un singur tray si este detasabil de sasiu, fapt necesar atunci cand se doreste instalarea a celei de-a doua unitati. Ancorele pentru cable management se gasesc doar pe partea din stanga a carcasei, lucru ce face ca procesul de cable management sa fie mai migalos, insa avem mai mult spatiu in zona sursei.
Comentarii