Review – HP Omen X Desktop 900-040vt
Interior
Daca exteriorul este interesant si reprezinta o abordare diferita fata de sistemele majoritatii integratorilor, interiorul nu se lasa deloc mai prejos, demonstrand ca inovatia nu este ceva de care cei de la HP se tem, ba din contra. Dupa ce desfacem surubul de pe spatele carcasei putem apasa butonul “eject” care elibereaza capacul care acopera latera din stanga si o parte din latura superioara a sistemului, avand o forma de L.
Dupa ce indepartam capacul, avem parte de o frumoasa surpriza. Nu, nu ma refer la faptul ca procesorul este racit cu ajutorul unui AIO, furtunele acestuia fiind imbracate intr-un material de culoare rosie. Si nu, nu ma refer nici la faptul ca PCB-ul este negru, in timp ce conectorii si slot-urile sunt rosii. Ma refer la faptul ca avem de-a face cu un sistem brand care utilizeaza cabluri matisate individual pentru sursa!
Stiu, este vorba despre un detaliu, dar este un detaliu pe care majoritatea integratorilor il ignora, prin urmare merita apreciata atentia la detalii in acest caz. Este adevarat, wire-management-ul putea sa fie putin mai ingrijit, dar cablurile sunt bine fixate si pozitionate si nu incurca air-flow-ul in nici un fel.
Si daca tot am amintit de air-flow, camera principala este racita cu ajutorul unui ventilator de 120x120x36mm care introduce aerul rece in carcasa, in dreptul placii video, in timp ce un ventilator de aceleasi dimensiuni, montat pe radiatorul AIO-ului, este responsabil cu evacuarea aerului cald din carcasa, prin latura superioara. Daca dorim, putem monta inca doua ventilatoare langa acesta, pe latura superioara.
Sursa este pozitionata intr-o camera separata, pe latura inferioara, in timp ce hard-disk-urile sunt montate intr-o a treia zona distincta, de a carei racire se ocupa un ventilator montat in coltul superior al carcasei, in partea din spate. Ca sa intelegeti mai bine conceptul tri-chamber puteti arunca o privire asupra ultimei imagini de pe aceasta pagina.
Comentarii
Fain articol, m-a amuzat copios:D
Pingback: Review – HP Omen X Desktop 900-040vt | Stiri IT & C