Asus Radeon HD 6990 – Studiu de overclocking

Scris de: , in categoria: Placi video, in 18 March, 2011.

Mult asteptata placa video Radeon HD 6990 a fost lansata in data de 8 martie 2011 si ati putut citi in articolul colegului meu Mihatoiu Matei (matose) detalii despre arhitectura, comparatii cu fostul rege dual gpu (Radeon HD 5970) si bineinteles cu cea mai puternica placa video Nvidia din acel moment (GTX 580). Stiu, a lipsit articolul de overclocking si cel cu testele in configuratie multicard, fiecare cu targetul sau specific, dar vom rezolva si aceste “probleme”.

Cu putina intarziere, a ajuns la mine Asus Radeon HD 6990, care va fi supus testelor de overclocking care includ si teste foarte stresante pentru VRM, care prin dificultatea lor fac destul de incerta supravietuirea acestei placi video. Un studiu de overclocking presupune ducerea lucrurilor la extrem, deci oricand este posibila o defectare a placii supuse la teste. Nu o sa va dezvalui prea mult deocamdata, doar ca la o asemenea placa un voltaj de ~ 1.4 V aplicat GPU-urilor in load este destul de extrem, o sa vedem si de ce la momentul respectiv.

Alta problema care trebuie studiata este cea a pastei termice folosite la aceasta placa video, si despre care AMD a spus ca nu va putea fi inlocuita cu succes la reasamblarea placii, prin urmare a pus la dispozitie poze cu PCB-ul si cu toate detaliile necesara prezentarii, recomandand testerilor sa nu demonteze placa. Am inteles faptul ca daca nu este desfacuta, toti testerii ar beneficia de conditii egale in testatea temperaturii, dar de aici pana la a spune ca este imposibil sa se mai atinga temperaturi la fel de bune mai este mult.  Vom verifica bineinteles acest aspect si vom vedea cat de bine a optimizat AMD transferul termic dintre GPU si baza coolerului.

Va mai spun ca am pornit acest studiu destul de sceptic pentru ca nu cu mult timp in urma am avut ocazia sa overclockez si sa testez cea mai solida si performanta placa video de pe planeta – ASUS ARES. Am fost impresionat de aceasta implementare de HD 5970, constructia ei fiind de exceptie: racirea este construita in intregine din cupru, backplate-ul este deosebit de masiv, ce mai … ceva pe placul meu. O frecventa de 1080 Mhz atinsa in 3DMark Vantage alaturi de 37k GPU score sau peste 160k puncte in 3dmark 2003 au ridicat stacheta destul de mult pentru HD 6990, va reamintesc ca scorurile stock nu au nici o importanta in articolele mele, doar maximul conteaza. Scepticismul meu se mai datora si faptului ca performanta lui HD 6970 a fost sub asteptarile mele – bineinteles comparata cu GTX 580, dar intre timp s-a mai lucrat la driveri, iar daca frecventa poate fi urcata destul de mult exista sperante, totusi doua GPU-uri de aproape trei miliarde de tranzistori puse pe acelasi PCB semnifica putere pura.

Aflat deci sub vraja lui Asus Ares, care are puterea sa faca orice placa video sa para o jucarie, am pornit in aventura cu HD 6990, fiind foarte curios de ce voi obtine, obiectivul primar constand in depasirea celor 1000 Mhz. A, am uitat de articolul multicard cu HD 6990 si de ce a lipsit, dar va mai tin putin in suspans si va spun doar ca va asteapta o surpriza din parte echipei lab501.

Comentarii

10 comentarii la: Asus Radeon HD 6990 – Studiu de overclocking

  1. Scarfy a scris pe:

    Felicitari pt articol . O mica corectie pagina 5.Sistem de Test in loc de 6990 ai scris VGA – GIGABYTE GeForce GTX 550 Ti 🙂

  2. Multumim de atentionare, s-a corectat :).

  3. kpy a scris pe:

    Atat vroiam sa vad !

    Mod-ul lu’ Ramiro pe o placa dual GPU 😀

    Felicitari

  4. Corneliu a scris pe:

    Ca de obicei,un articol de exceptie,marca Ramiro!

  5. Anca a scris pe:

    parca am avut si eu placa asta video si stiu ca este foarte buna,si nu am avut niciodata probleme cu ea…..apropo felicitari pentru articol

  6. poparamiro Post author a scris pe:

    Multumesc, placa e foarte bine facuta, totusi nu perfecta, cum se cere intr-un articol de overclocking.

  7. ken a scris pe:

    Am aceasta placa video fizic , destul de scumpa dar extraordinara si ma confrunt cu unele probleme legate de draivarele care trebuiesc folosite.L-am folosit initial pe cel de pe cd-ul primit in cutie,dar placa functiona foarte prost in comparatie cu ce am avut si le-am inlocuit , doua placi asus5970 in mod crossfire care fuctionau foarte bine dar foarte zgomotoase in jocuri de orice fel. O intrebare fata de aceasta problema cu care ma confrunt , ce driver ati folosit ??? In prezent , ultimul pe care-l folosesc este AMD Catalyst 11.4 Preview Win7 March7 cu care planca asus hd 6990 parca a revenit la viata , si orice am pus , inclusiv ultimul joc nou aparut Crysis2 merge la maxim extraordinar , pana aici toate bune si multumit , dar sa trecem la mai vechea mea pasiune World of Warcraft , original , unde am neplacuta surpriza ,,sa ma misc in reluare , cu imagini care parca agata , nu pot sari , zbura , unul din caractere fiind un druid si indiferent ce am configurat in joc , toate setarile la minim , totul e groaznic.Va rog , si aici vine si intrebarea ce-a mai delicata , in teste ce drivere a-ti folosit?? Ca desi bat cu acasta placa recorduri dupa recorduri in tot felul de teste,sunt dezamagit de proasta functionare a acesteia in wow.Astept un raspuns de la dumneavoastra in lagatura cu ce v-am prezentat mai sus.Va multumesc.Cu stima

  8. poparamiro Post author a scris pe:

    Si eu am folosit tot Catalyst 11.4 preview.
    Cu jocurile nu te pot ajuta, incearca totusi sa dezactivezi crossfire sa vezi daca tot asa face.

  9. ken a scris pe:

    Am :
    +procesor:QuadCore Intel Core i7-2600k CPU 3,4Ghz LA 3,7Ghz
    +memory KingstonCL8Dual-ch(ram): 16 GB
    +system type:64-bit,win.7 Enterprise cu SP1
    +Motherboard:Gigabyte GA-P67A-UD7(2 PCI, 1 PCI-E x1, 4 PCI-E x16, 4 DDR3 DIMM, Audio, Dual Gigabit LAN, IEEE-1394),DMI BIOS Version F7
    +Display Video Adapter: AMD Radeon HD 6990 (2048×2 MB)
    +Disk Drive:OCZ-VERTEX3 ATA Device(SATA-III)de 120gb

    Rate and improve performantce :
    +procesor:Colculations per secound 7.8
    +memory(ram):memoryop.per secound 7.9
    +graphics:Desktop perf.for Wind. Aero 7.9
    +gaming graphics:3D bus.and gam.gr perf.7.9
    +prim.HD:Disk data transfer rate 7.8

    Si totusi in wow merge foarte prost si nu vad de ce , doar daca prin absurd nu ar trebui schimband placa video sa reinstalez din nou si jocul??E doar o sugestie , sau inca driverul nu este cel mai potrivit.

    In final as dori sa va felicit pentru articol si in general pentru toate articolele publicate , care cu adevarat scot in evidenta profesionalismul de care dati dovada.Cu stima

  10. SomeOne a scris pe:

    Ken, ai rezolvat problema de functionalitate?!. Eu folosesc driverul de pe CD, insa instalat inainte si cel pentru placa integrata, un HD 4290 astfel ca folosesc ambele placi. In aceeasi situatie, pentru ca ma deranjeaza sacadarile pentru un joc din 2004 ( UT), trec pe placa integrata … .
    Insa sacadarile exista si in alte jocuri, ca BF 2142 demo MP de exemplu, insa redarea este evident superioara cu 6990.

Lasa-ne un comentariu: