DLSS pe desktop – RTX la maturitate – Part III

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Placi video, in 12 July, 2024.

Introducere

 
In momentul in care esti in contact cu tehnologia de calcul de mai bine de 30 de ani, asa cum este subsemnatul, mai intai ca simplu entuziast, iar mai apoi ca profesionist in domeniu, care se ocupa cu testarea si analizarea celor mai noi tehnologii, incepi sa ai o viziune de ansamblu asupra lucrurilor, care duce la un adevarat paradox, cronicarul fiind mereu in conflict cu entuziastul din tine. Spun asta deoarece entuziastul din mine inca se bucura la fiecare lansare, inca este curios in legatura cu orice produs nou sau tehnologie noua, in timp ce profesionistul care scrie despre aceste tehnologii de peste 17 ani este mai rezervat, mai sceptic, analizand cu atentie fiecare afirmatie pe care o fac producatorii si fiecare impact pe care o tehnologie noua il are sau nu asupra domeniului.

Puteti sa ii spuneti defect profesional, insa in ultimii 17 ani am vazut multe promisiuni care nu au fost duse la bun sfarsit si multe produse a caror lansare a fost anuntata cu surle si trambite, doar pentru a dezamagi in final entuziastii. Acesta este si motivul pentru care de obicei astept ca o tehnologie sa ajunga la maturitate inainte de a o aborda exhaustiv, chiar daca acest lucru poate exaspera uneori producatorii, care isi doresc sa vada rauri de cerneala virtuala cum curg de fiecare data cand anunta ceva nou.

Ei bine, daca in urma cu 6 ani, au existat destule discutii pe marginea acestui subiect si destui sceptici si-au manifestat opinia, cred ca in zilele noastre, la 6 ani de la lansare si 3 generatii de placi video mai tarziu, nu mai are nimeni nici un dubiu legat de potentialul pe care inteligenta artificiala il are in jocuri si nu numai, respectiv legat de importanta raytracing-ului in timp real. Practic, lansarea arhitecturii Turing si implementarea nucleelor Tensor si RT au reprezenta un punct de cotitura important in istoria Nvidia, in particular, respectiv in istoria gaming-ului in general, motiv pentru care am inceput inca din Aprilie un serial dedicat acestui subiect, prima parte a serialului abordand pozitionarea celor mai recente modele Nvidia RTX pe piata, precum si raportul performanta / pret.

A urmat a doua parte a acestui serial, in care am testat sporul de peformanta adus de tehnologiile DLSS in cazul unui notebook echipat cu o placa video mainstream, iar astazi vom repeta acele teste in cazul unui desktop, echipat la randul sau cu o placa grafica mainstream, mai precis Nvidia GeForce RTX 4070 SUPER.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: