Review – Sapphire Pulse Radeon RX 5600 XT 6GB
Sapphire Pulse Radeon RX 5600 XT
Inchipuiti-va ca sunteti o mare companie producatoare de hardware… genul de companie care are poate un singur concurent pentru principalul tip de produs din portofoliu. Ati ajuns in aceasta pozitie pentru ca ati oferit produse superioare concurentei, datorita carora ati obtinut un profit, profit pe care l-ati reinvestit in cercetare, marketing, s.a.m.d. Si an de an, ati oferit produse competitive, care v-au adus profit. Iar in momentul in care compania concurenta nu a mai putut tine pasul, profitul a crescut exponential.
Pe langa alte aspecte ale business-ului (alte linii de produse, abordarea altor domenii, tranzactii bursiere s.a.m.d.), o mare parte din valoarea companiei este data de modul in care sunt privite si primite de catre cumparatori produsele pentru care ati ajuns cunoscuti. Drept urmare, chiar si in lipsa unei concurente puternice, inovatia continua. In cazul unui producator de placi video, inovatia consta in dezvoltarea unei noi arhitecturi si implementarea unor noi tehnologii, la momentul potrivit.
Un astfel de exemplu a fost arhitectura Pascal, apogeul eficientei in momentul lansarii si nu in ultimul rand o arhitectura care se descurca foarte bine si astazi. Ei bine, in momentul in care atingi un varf, un plafon, incepi sa te extinzi in alte directii. De exemplu, sa introduci noi tehnologii – in cazul de fata ray tracing in timp real. Desigur, eficienta arhitecturii in aplicatiile clasice nu este semnificativ mai mare, dar tu deja ai atacat un segment de piata care va capata importanta in viitor.
Iar pentru a oferi in continuare un progres remarcabil la nivelul varfului de gama, profiti de pe urma progreselor inregistrate de parteneri, in cazul de fata fab-urile care se ocupa cu transpunerea design-ului tau pe pastila de siliciu. Mai pe romaneste, profiti de spatiul pe care un proces de fabricatie nou ti-l ofera si lansezi un varf de gama cu adevarat impresionant – RTX 2080 Ti.
Totusi, inovatia nu este suficienta pentru a avea succes – ai nevoie si de o strategie bine pusa la punct, care sa puna produsele tale in mainile cumparatorilor si banii lor in mainile tale. In fond, lumea este plina de oameni care au avut idei geniale, pe care nu au stiut cum sa le capitalizeze. Daca nu ma credeti, documentati-va oleaca despre inceputurile unor “mici” companii denumite McDonalds, sau Coca Cola. Sau, de ce nu, 3Dfx. Ce vreau sa spun este ca modul in companiile producatoare de placi video lucreaza nu se aseamana neaparat cu ce va inchipuiti voi.
Desigur, exista un spatiu de lucru, pe care il ofera procesul de fabricatie. Deci avem o limita fizica. Apoi trebuie sa ne gandim ce tehnologii dorim sa integram in nucleul grafic si ce aplicatii va avea acesta in afara de gaming. Apoi… transpunem o arhitectura, rafinata, sau noua, intr-un produs – un nucleu grafic. Si evident, telul fiecarui producator este, sau ar trebui sa fie, oferirea un progres cat mai ridicat de la o generatie la asta. Si pentru asta… ia nastere nucleul suprem… varful de gama.
Aici intervina insa marketing-ul, drept urmare, uneori varful de gama vede lumina zilei de la bun inceput, alteori este tinut pe post de as in maneca, pentru a fi varful unei noi generatii. Fie adaugandu-i sufix-ul Ti, fie schimband complet numele seriei. Ce ne intereseaza pe noi astazi este ce se intampla dupa ce un producator ca Nvidia, de exemplu, isi da seama cum va arata viitorul varf de gama si cand il va lansa.
Comentarii
Buna seara,
Poate nu se doreste deschiderea acestui subiect dar eu totusi voi incerca. Cum este aceasta placa video dpdv al stabilitatii ? Referitor la surorile ele mai mari este plin internetul de probleme de drivere si fel de fel de crush-uri in tot felul de jocuri. Voi chiar testati foarte multe scenarii in cadrul review-urilor si puteti oferi cititorilor si aceste informatii intrucat sunt de parere ca achizitia unei placi video sigur este influentata de acest aspect.
Multumesc anticipat si tineti-o tot asa!
Salut Alexandru,
noi nu am intalnit astfel de probleme in cazul exemplarelor testate de noi – 2 referinte AMD (5700XT si 5700), MSI si GIGABYTE 5700XT, Sapphire 5700, GIGABYTE si Sapphire 5500XT si Sapphire 5600XT.
Trebuie totusi sa tii cont ca mediu in care testam noi este ideal, atat fizic (racire corespunzatoare) cat si software. Astfel, nefiind vorba despre un PC utilizat zilnic, discutam despre un mediu software curat, fara resturi de driveri, browser cache, etc – in general tot ce se acumuleaza in PC-ul nostru dupa 1-2 ani de utilizare zilnica.
E adevarat ce spunei, dar totusi, unde este review-ul placii? Ca eu nu l-am gasit!
Cristian?
Din pacate pretul de 1300-1400lei nu s-a pastrat. Acum este in stoc la PCG – 1599,99lei 🙁 trist. Anyway. AMD is back in town!
Urat…
Pingback: Review – Sapphire Pulse Radeon RX 5600 XT 6GB - 1iT.ro - Stiri IT, noutati si tehnologie
Pingback: Sulaukėme "Radeon RX 5600 XT" apžvalgų | Technews.lt - #1 IT naujienos
Cele mai recente stiri
GamesCom 2024 – NVIDIA
Scris in 29 August, 2024.
GamesCom 2024 – ASRock ne arata gama de placi Intel Z890
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – be quiet!
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – ASRock ne arata gama de placi AMD X870 / X870E
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – DeepCool
Scris in 22 August, 2024.
Computex 2024 – Sharkoon
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – ASRock
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – EKWB
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – G.Skill
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – ID-Cooling
Scris in 11 June, 2024.
Articole Gaming
Alte articole
Syndication
Viziteaza-ne pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter
Vezi ce facem pe YouTube