Haswell – Partea I – Intel Core i7 4770K Review

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Procesoare & Chipseturi, in 1 June, 2013.

Concluzii

 
Este 1 Iunie, ziua copiilor din toata lumea si numai o mana de copii nebuni (indiferent de varsta) ar ajunge intr-o Sambata, la ora 17:00 la sfarsitul acestui articol. Pentru ca este vara, pentru ca este placut afara, pentru ca terasele sunt pline de ispite si pentru ca… e week-end, iar eu va cunosc bine pe voi, “copii” care cititi aceste articole dimineata de la servici. Este adevarat insa, trebuie sa fi un copil si mai mare ca sa stai sa scrii acest articol in loc sa iti petreci ziua copilului la fel cum o faceai la 14 ani, adica afara cu o bere in mana (aviz minorilor, consumul de alcool poate dauna grav sanatatii, dar mai ales drumului pe care il parcurgeti in viata).

Ei bine, in sinea noastra cu totii am ramas copii, doar ca jucariile de care ne bucuram astazi iau alte forme. In acest caz discutam despre cele mai noi tehnologii, iar Haswell vine in intampinarea tuturor copiilor care vor sa se joace cu cele mai noi tehnologii si cele mai puternice platforme. Ei bine, ce impresie ne-au lasat cele mai noi jucarii de la Intel? Cum s-au schimbat lucrurile fata de lansarea lui Ivy Bridge? Pai in primul rand ca atunci nu scriam intr-o Sambata, dar asta este deja o alta discutie.

Ei bine, lucrurile sunt destul de simple – Haswell aduce cel putin acelasi spor de performanta pe care Ivy Bridge il aducea fata de Sandy Bridge, iar pe alocuri acest spor de performanta este chiar semnificativ mai mare. Vedeti voi, am spus in introducerea acestui articol ca Haswell nu mi se pare o revolutie asa cum mi s-a parut Sandy Bridge in momentul lansarii. Din punct de vedere conceptual nu pot spune ca am gresit, Sandy Bridge aducea mai multe noutati. In practica insa, diferentele pe care Haswell le aduce isi spun cuvantul, iar rezultatul este ca avem de-a face cu o generatie de procesoare pe cat de eficienta, pe atat de puternica.

Nici nu cred ca mai are rost sa discutam implicatiile pe care aceasta lansare le are in zona mobile – performanta solutiei grafice din 4770K este cu peste 50% mai mare decat a generatiei anterioare, iar aceasta performanta poate ajunge sa se dubleze in cazul solutiilor mobile care integreaza grafica GT3. Nu in ultimul rand, consumul chiar a scazut fata de Ivy Bridge, iar power gating-ul se va dovedi a fi o optiune importanta pentru piata mobile, prin urmare in acest domeniu Haswell este cu siguranta o revolutie.

In cazul platformei desktop insa, lucrurile sunt cat se poate de clare. Esti un utilizator obisnuit, care nu are nevoie de cele mai puternice componente? Atunci respecta sfanta regula a schimbarii platformei odata la 2-3 generatii. Cu alte cuvinte, daca nu sunteti chiar utilizatori hard-core si aveti in dotare un Sandy Bridge sau un Ivy Bridge, nu cred ca este neaparat necesar sa schimbati platforma acum. Investiti intr-un SSD, intr-o cantitate mai mare de RAM sau o placa video mai puternica si asteptati Broadwell.

Pe de alta parte, daca sunteti entuziasti, daca utilizati la maxim PC-ul sau daca lucrati cu aplicatii mari consumatoare de resurse, Haswell aduce un spor considerabil de performanta si cred ca merita sa faceti aceasta trecere chiar daca in momentul de fata utilizati un Ivy Bridge. Si evident, daca acum doriti sa va cumparati un PC nou, nici nu cred ca mai incape discutie in ce directie ar trebui sa mergeti. Haswell all the way, daca ma intrebati pe mine. Eu cred ca o solutie de genul GIGABYTE Z87X-OC, impreuna cu un i5 4670K si un GTX 770 reprezinta o platforma cu un raport calitate/pret cat se poate de bun in momentul de fata.

Iar voi, dragii mei nebuni la fel ca mine, suflete pierdute si oameni chinuiti de pasiune…adica voi, overclockeri…stiti foarte bine ca soarta va este pecetluita… Fara Haswell nici macar nu cred ca mai are sens sa va ganditi la overclocking, daca nu sunteti pasionati de hardware vechi. Veti vedea voi in curand ce vreau sa spun, cert este ca frecventele sunt mai mari decat in cazul Ivy Bridge, IMC-ul merge mai sus decat mergeau AMD-urile pe care dadeam WR acum cativa ani, iar performanta… ei bine pentru cei ca noi este clar, nu exista alternativa. Intel Core i7 4770K is here… All hail the king!!!

 
haswell 2

Comentarii

27 comentarii la: Haswell – Partea I – Intel Core i7 4770K Review

  1. Eugen a scris pe:

    Bine ca a aparut, ajunge 2500k 500 lei. 🙂

  2. rage fuury a scris pe:

    ups… a aparut review-ul la Haswell, mai ca uitasem…Din pacate, din cauza schimbarii chipsetului trebuie luat in calcul si schimbarea placii de baza – costuri suplimentare, etc. (multi or sa zic pas, me included) dar multumim pentru munca depusa oricum!

  3. DeMons a scris pe:

    Yep pas.. nu se merita pentru egalitate sau 5/6 fps in plus..

  4. ionut a scris pe:

    superb articol! bv baieti!

  5. DeMons a scris pe:

    Am uitat:D, HD 4600 se descurca destul de bine, dar nu suficent.
    Frumos atricol Monstrule!

  6. Ticleanu Cosmin a scris pe:

    Foarte interesanta prezentarea, multumim pentru munca depusa pentru a ajunge la noi informatia corecta si completa.

    Multi vor zice pas, ca si mine. Eu tot zic pas de la Core2Quad :)) deoarece nu am nevoie de mai mult. Platforma mobile este acum la putere si in cotinuu creste in timp ce desktopul are o cerere tot mai scazuta. De aici si orienatarea companiei INTEL pe piata mobila.

    Bafta!

  7. Fubu a scris pe:

    Pentru mine este o reusita! Desi nu e ceea ce m-am asteptat… 4.6 Ghz cu 1.1V si temperaturi ok, pacat de mizeria de sub IHS… pentru mine a devenit o insulta marca intel!

  8. Ciupearca a scris pe:

    Frumos cadou de 1 Iunie, multumesc Lab501
    “La Multi Ani tuturor !!!”

  9. CalinTM a scris pe:

    Deci inca mai are pasta sub IHS ? Cam praf, pacat… iar chestia cu voltaj mic vs. frevcenta buna nu prea e batuta in cuie, depinde de ce chip primesti si ce placa de baza ai.

  10. Alin a scris pe:

    Super. Acum ne putem continua viata. Deci anul asta upgrade de monitor.

  11. Monstru Post author a scris pe:

    Pasta aia est suficienta pana la 5GHz pe aer? Sa inteleg ca sunteti mai extremi de atat? No problem pe azot oricum nu conteaza 🙂

  12. Vlan Morfy a scris pe:

    O intrebare am si eu, faza cu 5ghz la 0.88 v e foarte rara sau ati primit un chip nu prea bun?

  13. Ghiţă a scris pe:

    Dar pentru cine vrea să aleagă intre i7 4700K şi vechiul i7 3930K ce ne recomanzi Monstrule? Să compenseze puterea six core consumul scăzut şi egalitatea aproximativă a celor două CPU uri? In aplicaţii multicore real life e mare diferenţa dintre cele două?

  14. Ghiţă a scris pe:

    Dar pentru cine vrea să aleagă intre i7 4700K şi vechiul i7 3930K ce ne recomanzi Monstrule? Să compenseze puterea six core consumul scăzut şi egalitatea aproximativă a celor două CPU uri in jocuri? In aplicaţii multicore real life e mare diferenţa dintre cele două?

  15. Monstru Post author a scris pe:

    V Morfy – eu nu prea am vazut asa ceva iar chip-ul pe care il avem noi e destul de ok.

    Ghita – 4770K fara discutii, sunt doua generatii diferenta intre ele…

  16. GreuHip a scris pe:

    Cand apare la evomag?

  17. Monstru Post author a scris pe:

    In mod normal Luni sau Marti.

  18. Vlan Morfy a scris pe:

    Scuzele mele, se pare ca pe unlele placi de baza MSI se citea prost voltajul: https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/223163_573400446034206_730219521_n.png

  19. ionutzu71 a scris pe:

    Super articol ! Se vede clar ca poarta sigla 501 ( ma refer aici la densitatea informatiilor). Am gasit aici tot ce am vrut sa aflu despre Haswell. Momentan o sa zic pas la upgrade . O sa-mi upgradez (cpu/platforma) atunci cand Intel o sa lanseze un cpu care sa fie clar cu cel putin 40% mai sus ca SB. Multumesc Monstru pentru ca mi-ai oferit posibilitatea de a citi acest review si scuze pentru micile (asa le socotesc eu) “tamponari” de pe forum!

  20. liviu a scris pe:

    Neinteresant, tot quad core, sporul de performanta mic fata de generatia anterioara, costuri suplimentare pentru a schimba platforma. In concluzie zero motive pentru upgrade. In rest, asteptam amd steamroller.

  21. Alex a scris pe:

    Coolerul de la 1155 este compatibil cu 1150?

  22. Monstru Post author a scris pe:

    Da, gaurile au ramas la fel.

  23. Alonewolf a scris pe:

    Inca o lansare ,inca o deceptie!
    De aproape doi ani,la fiecare aparitie de nou processor sper sa am motive sa-mi schimb vechea platforma SB,dar se pare ca vor mai trece inca pe atata tot fara nici o sansa, pe mine industria IT sigur m-a pierdut de mustereu.
    Baieti articolul e OK,dar de ce nu suflati un cuvintel (comentariu)despre schimbarea shocketului,care mi se pare cea mai mare magarie a Intelului;cici pini puteau fi plantati chiar si inactiv.

  24. Monstru Post author a scris pe:

    Intel schimba socket-urile intr-o veselie din 2008 incoace. Reprezinta asta o noutate???

  25. Alonewoulf a scris pe:

    Nu,dar cand Intel a facut pass cu 1155 la doua lansari consecutive de procesor am sperat ca n-o sa mai cumparam MB-uri ;intr-o veselie;!

  26. Monstru Post author a scris pe:

    Nehalem/Gulftown – 1366

    Lynfield/Clarkdale – 1156

    Sandy/Ivy – LGA1155

    SB-E/Ivy-E – LGA 2011

    Haswell/Broadwell – LGA 1150 (cel putin teoretic)

    Este acelasi pas, doua generatii pe acelasi socket, din 2008 incoace… nu vad unde este noutatea…

  27. overburn a scris pe:

    Nu stiu pe cine ar deranja lipsa unei solutii grafice puternice integrate pe un pprocesor. Daca dai 1500ROn pe un 4770K oricum e irosit fara un gpu dedicat.

Lasa-ne un comentariu: