Noctua NH-U12P
Noctua este o prezenta bine cunoscuta pe piata sistemelor de racire, produsele austriecilor castigandu-si un bun renume in ultimii ani. Pe buna dreptate am putea spune, aerul de exclusivism fiind prezent in fiecare aspect care ar putea sta la baza unei caracterizari a tinerei companii. Nascuta din colaborarea dintre Rascom Computerdistribution Ges.m.b.H, Kolink International Corporation Taiwan si Austrian Institute of Heat Transmission and Fan Technology, compania austriaca a reusit intr-un timp record sa se impuna ca fiind un nume de referinta in domeniul sistemelor de racire silentioase pentru PC-uri, silentiozitatea fiind de altfel unul dintre atributele micutei pasari de noapte dupa care compania si-a luat numele (cucuveaua Athene noctua). Acest lucru a fost posibil datorita dezvoltarii uor concepte inovatoarea si a integrarii acestora in produse de succes. Sloganul “Designed in Austria” pe care compania il afiseaza cu mandrie sub logo inseamna mai mult decat o fraza care sa prinda, numai buna in scopuri de marketing. Produsele acestei companii chiar incorporeaza o serie de inovatii in domeniu, iar atentia pentru detaliu este remarcabila, acestea fiind de altfel si motivele pentru care brand-ul a putut fi construit atat de repede in conditiile unei piete supra-saturata de concurenta. Dar de ajuns cu exprimarile bombastice, haideti mai bine sa vedem in practica despre ce este vorba. Astazi ne vom ocupa de “nava amiral” a celor de la Noctua, si anume cooler-ul NH-U12P.
Ambalaj si accesorii
Atenti la detalii, dar si la construirea unei imagini usor recognoscibile, cei de la Noctua livreaza NH-U12P intr-un ambalaj tipic, care imbina cu bun gust culorile firmei. Cutia este destul de mare pentru un heatsink de dimensiuni normale, ceea ce ne face din start curiosi asupra continutului. Din fericire in partea frontala gasim si o portiune prin care putem observa ventilatorul NF-P12. Practic, acesta este cel mai performant ventilator al producatorului austriac si vom intra putin mai tarziu in detalii referitoare la constructia si comportamentul sau. Ei bine, odata deschis ambalajul, extragem doua cutii din carton, dintre care una gazduieste heatsink-ul si ventilatorul, iar cea de-a doua accesoriile. Acestea sunt organizate coerent, in pungute separate pentru fiecare sistem de prindere. Astfel, in pachet gasim manualul utilizatorului, o surubelnita si 3 pungi cu accesorii. Una contine sistemul de prindere pentru LGA775, in cea de-a doua gasim sistemul de prindere pentru AM2/AM2+, iar cea de-a treia contine elemente comune. Acestea includ 4 fan-clips-uri pentru atasarea a doua fan-uri, adaptoarele LNA si ULNA destinate reducerii turatiei ventilatorului, suruburile necesare prinderii diverselor elemente ale sistemului de montare de placa de baza si respectiv de heatsink, o serie de benzi auto-adezive din cauciuc care pot fi montate intre fan si heatsink pentru a reduce vibratiile si o seringa cu pasta termica a celor de la Noctua, NT-H1. Cu NT-H1 ne-am mai intalnit pana acum, fiind castigatoarea testului de paste termice pe care l-am facut in primavara.
Compatibilitate
Desi nu este un gigant, NH-U12P are totusi dimensiuni respectabile (158mm/126mm/71mm/600g fara ventilator instalat sau 158mm/126mm/95mm/770g cu NF-P12 instalat), astfel incat exista intotdeuna posibilitatea unor eventuale incompatibilitati cu anumite placi de baza. Adevarul este ca exista recomandari foarte clare din partea Intel atat pentru producatorii de placi de baza cat si pentru cei de heatsink-uri, dar nu mereu sunt respectate intocmai. Ei bine, nu acelasi lucru il putem spune despre Noctua, care s-a asezat perfect deasupra socket-ului unui Rampage Extreme, poate una dintre placile cu cea mai mare de concentratie de componente electronice si heatsink-uri in zona socket-ului. Cu toate acestea, heastink-ul nostru a incaput perfect, atat sistemul de prindere cat si heatsink-ul in sine distantandu-se fara probleme de toate componentele inconjuratoare. Acest aspect mi-a placut in mod deosebit, deoarece, tinand cont de numarul bobinelor si condensatorilor prezenti in jurul socket-ului, asezarea unui heatsink mai masiv nu este tocmai comoda.
Practic, in orice pozitie am monta sistemul de prindere si heatsink-ul, va ramane mereu o distanta de cativa milimetri intre acestea si orice bobina, condensator sau heatsink de pe placa de baza. De asemenea, back-plate-ul nu atinge nici un contact sau componenta de pe spatele placii, inclusiv atipicul condensator ML. Singura situatie in care ar putea aparea o incompatibilitate cu Rampage Extreme ar fi daca am monta heatsink-ul la 90 de grade fata de pozitia pe care o vedeti mai sus, iar radiatorul de pe mosfetii dinspre back-panel-ul placii de baza ar fi inlocuit cu cel cu heat-pipe inclus in pachetul acesteia, dar acesta nu este tocmai un radiator standard, fiind o solutie atipica oferita de catre producatorul placii de baza. Oricum, este evident ca aspectul compatibilitate a fost studiat temeinic de catre cei de la Noctua, sansele ca acest heatsink sa fie incompatibil cu o placa de baza existenta fiind foarte mici.
Sistemul de prindere SecuFirm este o alta tehnologie proprietara Noctua. Bine, sa nu exageram acum, este totusi doar un sistem de prindere specific producatorului, nu o noua retea de combustibil pentru nave spatiale, dar este un sistem de prindere foarte bine gandit. Tinand cont de platforma pe care a fost realizat testul, ne vom concentra asupra sistemului de prindere pentru LGA775. Pe spatele placii de baza se fixeaza back-plate-ul. Apoi, in jurul scoket-ului se aseaza cele doua elemente de care va fi prins heatsink-ul. Partea metalica nu intra direct in contact cu placa de baza, intre cele doua elemente si aceasta fiind dispuse evident 4 saibe din plastic. Cele doua elemente se prind de placa de baza insuruband-ule de back-plate. Astfel, avem de-a face cu un sistem montat foarte ferm direct pe placa de baza. Evident, presiunea este egala in toate cele patru puncte de prindere, toate suruburile fiind stranse pana la capat. In acest fel, nu exista riscul de a torsiona placa de baza. Odata ce am montat sistemul de retentie al heatsink-ului pe placa de baza, vom insuruba pe acesta cele doua piese care fac legatura intre heatsink si sistemul de pe placa de baza, apoi, cu ajutorul a doua suruburi dotate cu arcuri vom monta heatsink-ul pe procesor. Din nou, presiunea este egala, ambele suruburi fiind stranse pana la capat. Cum probabil banuiti, in practica este mult mai usor si mai rapid decat mi-a fost mie sa va descriu intreg procedeul. Un alt avantaj consta in faptul ca atata timp cat nu schimbam placa de baza, sistemul ramane pe aceasta, montarea si demontarea heastink-ului in sine fiind foarte facila, in cazul in care schimbam des procesorul de exemplu. Una peste alta, am fost incantat de SecuFirm, operatiunea de montare/demontare a heatsink-ului realizandu-se intr-un mod facil si inteligent, avand ca rezultat un contact foarte bun intre heatsink si procesor. Iata deci inca o solutie inteligenta pentru o operatiune simpla, care totusi inca pune probleme anumitor producatori…
Un alt aspect cunoscut, dar rafinat de catre austrieci, este modul in care ventilatoarele se prind de heatsink. Prinderea acestora se realizeaza au ajutorul unor sarme speciale; acestea se pot monta mai intai pe heatsink, unde, supriza, chiar vor ramane acolo in pozitia in care le punem. Ulterior, putem pozitiona ventilatorul, tragand apoi peste acesta cele doua sarme de prindere. Inca un detaliu pozitiv minor, dar care conteaza in impresia generala pe care acest produs o lasa dupa primele ore de teste.
Specificatii
Inainte de a ne apuca de teste, nu ar fi o idee rea sa aruncam o privire asupra specificatiilor, a heatsink-ului in sine precum si a ventilatorului oferit in pachet.
NH-U12P este compatibil cu socket-urile LGA775 si AM2/AM2+. La cerere, se poate livra impreuna cu sistemul de prindere pentru 745 sau 939. De asemenea, incepand de saptamana aceasta, orcine poate face dovada achizitiei heatsink-ului, precum si a unei placi de baza sau procesor destinate socket-ului LGA 1366, poate solicita gratuit celor de la Noctua un kit de prindere pentru acest socket, asa cum va anuntam aici.
Heatsink-ul foloseste o baza de cupru nichelata, 4 heatpipe-uri de cupru cu diametrul de 6mm si aripioare de aluminiu. Atat baza cat si heatpipe-urile sunt nichelate. Heatpipe-urile sunt dispuse sub forma unui U, una dintre cele mai simpe si mai eficiente modalitati constructive. Aripioarele sunt dispuse simplu, paralel. In lateral, in dreptul heatpipe-urilor, acestea sunt indoite, eliminand posibilitatea aerului de a iesi prin lateral. Baza este neteda, bine slefuita, chiar daca nu este obtinut 100% efectul de mirror finish. Heatsink-ul poate acomoda doua ventilatoare de 120x120x25mm sau 120x120x38mm. Din punct de vedere constructiv, heatsink-ul este destul de simplu, insa se observa atentia pentru detaliu, finisarea fiind impecabila (capetele heatpipe-urilor de exemplu sunt inchise intr-o forma regulata).
Asa cum spuneam mai devreme, ventilatorul inclus in pachet este Noctua NF-P12, pe care il testam candva aici. Ventilatorul dispune de 9 pale, fapt care duce la obtinerea unui flux de aer ridicat, chiar si la turatii mai mici. Pentru a mentine un nivel al zgomotului cat mai redus, acest ventilator implementeaza Votex-Control Notches, o serie de neregularitati prezente pe o latura a palelor, al caror scop este reducerea pe cat posibil a tulburarilor aerodinamice si deci a zgomotului produs in timpul functionarii. Tot pentru o functionare cat mai silentioasa, dar si pentru o durata de viata cat mai mare, Noctua folosesc SSO Bearing, care permite stabilizarea axei rotorului cu ajutorul unui magnet incorporat. Trecand peste denumiri pompoase si concepte mai mult sau mai putin importante pentru cumparator, pot spune ca in practica ventilatorul este silentios, audibil la 1300 rpm dar inaudibil mai jos de 1000 rpm, pastrand cu toate acestea un air-flow susbtantial. Faptul ca producatorul ofera 6 ani garantie pentru acest ventilator, precum si faptul ca nu am auzit pana acum pe nimeni sa se planga de descentrari aparute in timp confirma proprietatile atribuite de catre producator tipului de bearing folosit. Nu voi insista mai mult asupra specificatiilor declarate de catre producator, pentru ca nu le pot verifica exact in practica, iar pe noi acest aspect ne intereseaza cel mai mult. Mai mentionez totusi faptul ca producatorul garanteaza o functionare fara probleme a ventilatorului timp de cel putin 150000 de ore.
Platforma de test
Pentru a testa acest cooler am ales unul dintre cele mai populare procesoare ale momentului, si anume Intel Core 2 Duo E8600.
Intel Core 2 Duo E8600
Asus Rampage Extreme
2×1GB Kingston HyperX DDR3 2000
GeForce 4MX PCI
Seagate 7200.10 250GB
PC Power & Cooling Silencer 610W
Top Deck Station
Pasta termica – Noctua NT-H1 (inclusa in pachet)
Ventilatoare – Noctua NF-P12 (inclus in pachet) / 2 x Noctua NF-P12 Push-pull
Temperatura mediului ambient – 25 oC
Metodologie
Tinand cont de target-ul acestui produs (silent computing), dar si de pretul sau, am ales o abordare al carei scop este acela de a testa produsul impreuna cu accesoriile incluse. Astfel, atat ventilatorul cat si pasta termica folosite pentru teste au fost cele din pachet. Am testat atat in regim single fan, cat si in regim push-pull, folosind un al doilea NF-P12. Atat in regim single fan cat si push-pull am folosit ventilatoarele pe rand la viteza de rotatie standard (1300rpm), dar si la viteza de rotatie obtinuta prin conectarea la adaptoarele incluse in pachet. Cu ajutorul LNA (Low Noise Adapter), turatia este redusa pana in jurul valorii de 1100 rpm declarati de producator (1055 masurati in practica). Folosind ULNA (Ultra Low Noise Adapter), ventilatorul va avea o viteza de rotatie de 900 rpm (declarati de producator, aproximativ 850 rpm masurati in practica). Am testat cu un sigur fan pentru toate turatiile descrise mai sus, apoi am repetat procedura pentru doua fan-uri dispuse in configuratie push-pull (primul ventilator introduce aer in heatsink, al doilea, dispus pe partea opusa, il trage afara). Pentru a testa comportamentul intr-un regim de functionare normal, dar totusi solicitant, am folosit o frecventa a procesorului de 4000MHz si un voltaj de 1.264v. Pentru a impinge la maxim limitele heatsink-ului, am folosit frecventa de 4500MHz si un voltaj de 1.424v. Voltajele folosite au fost in ambele cazuri mai mari decat voltajul minim necesar procesorului din test pentru a fi stabil la respectivele frecvente, pentru a crea o sarcina mai mare si a reflecta mai bine conditiile care pot fi intalnite in utilizarea zilnica.
Am folosit Intel Burn Test pentru a testa procesorul, deoarece acest program incalzeste procesorul mai mult decat oricare alt stress tester de genul Orthos, OCCT sau Prime. Pentru raportarea si inregistrarea temperaturilor am folosit Real Temp 2.70. Desi valorile afisate sunt absolut identice cu cele afisate de CoreTemp 0.99.3, am preferat RealTemp deoarece inregistreaza temperatura maxima absoluta atinsa in timpul testelor, aceasta putand fi citita in casuta “Maximum”. De altfel, acolo va recomand sa va uitati in cadrul acestui test, deoarece screenshot-urile sunt facute dupa ce testul ajungea la final si sistemul era declarat stabil. Am folosit 10 loop-uri in Intel Burn Test, mai mult decat suficient pentru a incalzi procesorul pe cat de mult posibil.
Rezultate
Precizare – rezultatele pot diferi in functie de procesor (exemplar), placa de baza, configuratie (carcasa, numarul de ventilatoare din carcasa, dispunerea acestora, etc), temperatura mediului ambient, presiune atmosferica, s.a.m.d. Am testat heatsink-ul pe masa de teste, fara a fi inchis in carcasa. Prezenta unui ventilator de evacuare din carcasa, de exemplu, poate imbunatati substantial performantele. Pe de alta parte, temperaturile pot fi mai mari in carcasa, mai ales atunci cand avem mai multe componente fierbinti la un loc. In principal, trebuie sa retinem ca rezultatele (la fel ca in cazul oricarui alt test, indiferent de componenta) sunt obtinute in conditiile platformei de test folosite si nu sunt universal valabile pentru orice E8600, in orice conditii de functionare.
Mai jos puteti vedea screenshot-urile pentru 4GHz / 1.264v
Mai jos puteti vedea screenshot-urile pentru 4500MHz / 1.424v
Concluzii
Ei bine, rezultatele sunt foarte interesante. Avem de-a face cu un heatsink foarte performant, temperaturile pentru 4GHz in regim “silent” fiind foarte bune, iar simplul fapt ca am putut testa in regim silentios folosind o sarcina considerabila (4500MHz, 1.424v) reprezinta un mare plus pentru acest heatsink. Totusi, este foarte interesant cum se comporta in functie de numarul de ventilatoare, de airflow si de sarcina aplicata. Astfel, in cazul folosirii unei sarcini mai mici, nu se observa o diferenta de temperatura intre 870rpm si 1055rpm, insa folosirea unei configuratii push-pull in cazul acestor viteze aduce un spor evident de performanta. Nu acelasi lucru il putem spune si despre folosirea aceleiasi configuratii la 1300rpm, unde, datorita sarcinii scazute pentru acest heatsink, performanta nu mai scaleaza in momentul in care adaugam un al doilea fan. Practic, in cazul in care dorim sa folosim procesorul la 4GHz in regim silentios, putem sa folosim fara nici o problema un singur ventilator la ~870rpm, temperatura va fi mai mult decat decenta chiar daca luam in calcul ca in carcasa s-ar putea sa mai creasca putin. Situatia se schimba in cazul folosirii unei sarcini masive, numai buna pentru overclockeri. La 4500MHz, folosind un voltaj semnificativ mai mare, folosirea ventilatoarelor impreuna cu adaptoarele incluse in pachet nu este recomandabila, temperatura apropiindu-se destul de mult de TjMax. Este greu de observat o scalare in cazul folosirii unor viteze de rotatie mai mici pentru ventilatoare. Se observa insa cu usurinta imbunatatirea semnificativa a performantelor in momentul in care folosim ventilatorul la viteza standard de 1300 rpm, si inca un grad poate fi castigat prin adaugarea unui al doilea ventilator. Trebuie sa tinem cont ca 1300rpm nu reprezinta totusi o viteza tipica overclocking-ului mai agresiv, si cu toate acestea temperaturile sunt tinute sub control, chiar daca sunt mari. Dupa parerea mea, NH-U12P reuseste sa demonstreze atat calitati care il recomanda pe deplin pentru silent computing, dar si faptul ca poate tine in frau si sarcini considerabile in cazul in care dorim sa impingem procesorul cat mai sus cu putinta. Tinand cont de numarul relativ mic de heatpipe-uri (fata de alte solutii de top) si de dimensiunile normale deja pentru zilele noastre, putem spune fara teama de gresala ca ingineria austriecilor da roade, hetsink-ul fiind unul foarte performant. Atentia pentru detalii si studiile indelungate se observa usor in fiecare aspect al asamblarii si montarii cooler-ului, compatibilitatea fiind printre cele mai bune pe care le-am vazut pana acum. Practic, exclusivismul acestui produs vine ca o suma a detaliilor care ne atrag atentia in mod placut, orice aspect aparent minor fiind studiat temeinic, asa cum se poate observa in momentul in care studiem mai atent produsul. Daca heatsink-ul m-a impresionat prin comportament, atentia pentru detalii m-a impresionat inca dinainte sa observ performantele in practica.
Un alt aspect care merita discutat este pretul. Desigur, solutia celor de la Noctua vine cu o eticheta pe masura, pretul in magazinele din Romania situandu-se in jurul sumei de 230 RON (in momentul scrierii acestui articol). La prima vedere suma pare uriasa, tinand cont de faptul ca putem gasi solutii cel putin la fel de performante cu un pret multmai bun. Totusi, ventilatorul inclus in pachet face parte din categoria premium, avand un pret destul de piperat. Similar, pasta termica inclusa in pachet este una dintre cele mai performante produse de acest gen de pe piata. Practic, cei de la Noctua au pus la punct un pachet destinat fanilor brand-ului, care doresc un sistem complet de racire bazat pe produse Noctua si apreciaza exclusivismul brand-ului si silentiozitatea produselor austriecilor. Daca “merita” sau nu este o intrebare la care fiecare trebuie sa raspunda in functie de dorintele sale. In fond si la urma urmei, Mercedes si BMW au masini foarte performante si rasate, dar Rolls Royce-ul vine cu un prestigiu si un pret pe masura.
Acest articol poate fi discutat si pe CrazyPC.
Comentarii
Exhaustiv e cuvantul ce caracterizeaza review-ul tau, monstrule 🙂 Practic, un home user normal nu prea are motive sa isi creasca frecventa procesorului astuia peste 4000 MHz. Daca ar vrea sa faca chestia asta, probabil ca nu ar folosi un sistem de racire cu aer; si bineinteles tu stii asta 🙂 Pacat ca eu inca am un sistem cu socket 478, ca mi-ar fi placut solutia asta de racire.
Bun review-ul. Felicitari.
Mi-ar placea o comparatie intre acesta si FZ120, True, Ninja2, Z600, 😀
Multumim pentru aprecieri!
Este in plan un review mai amplu care sa includa mai multe heatsink-uri ;)!
In momentul in care toate conditiile necesare realizari unui test de heatsink-uri realizat asa cum ne-am dorit noi intotdeuna vor fi indeplinite, vom realiza un test amplu avand acest subiect.
Monstrule, jos palaria. Candva dedemult, cand au venit primele mostre Noctua la noi in tara, n-am putut sa fac un review atat de frumos si complet, in primul rand din lipsa de timp, in al doilea rand, din lipsa de spatiu (pe vremea aia era o utopie sa vrei sa scrii pe site 🙂 ). Jos palaria inca o data! Ma surprindeti parca cu fiecare review…imi place
Superb review, fara cuvinte. Nota 10 cu felicitari. Insa mi se par cam marisoare temperaturile, stiu ca pe quad-uri cu frecvente destul de mari nu se infierbanta asa. Probabil acum depinde de conditii, mediu ambiant, etc.
Multumim pentru aprecieri. Temperaturile depind intotdeuna de conditiile de test (temperatura mediului ambient, turatia ventilatorului, s.a.m.d). In cadrul acestui test am pus accentul pe mentinerea unui nivel de zgomot cat mai redus, prin folosirea unor viteze de rotatia pentru ventilator / ventilatoare cat mai mici. Cifrele obtinute in review nu trebuiesc luate ca atare, ci privite in context. Practic, fiecare va obtine temperaturi diferite acasa, in conditii diferite.
Superb review-ul! Felicitari! Detin si eu acest cooler si pot spune ca este destul de bun si chiar arata bine.
Detin acest cooler din 2008 si in ziua de azi sunt impresionat de el,l-am achizitionat impreuna cu o sursa YESICO si nu se aude absolut nimic,trebuie sa te asezi langa carcasa si sa asculti atent ca sa auzi ca functioneaza,singurul zgomot il mai scoate hardul.Nu imi pare rau de investitia facuta la acel moment. RECOMAND!!!!
Pingback: [Schimb] Core2Duo E6300+Noctua cu Q6600 - Computer Games Forum
Pingback: [Vand] Cooler Noctua NH-U12P cu sau fara ventilator - My Garage
Cele mai recente stiri
GamesCom 2024 – NVIDIA
Scris in 29 August, 2024.
GamesCom 2024 – ASRock ne arata gama de placi Intel Z890
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – be quiet!
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – ASRock ne arata gama de placi AMD X870 / X870E
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – DeepCool
Scris in 22 August, 2024.
Computex 2024 – Sharkoon
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – ASRock
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – EKWB
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – G.Skill
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – ID-Cooling
Scris in 11 June, 2024.
Articole Gaming
Alte articole
Syndication
Viziteaza-ne pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter
Vezi ce facem pe YouTube