Computex 2024 – V-Color

Scris de: , in categoria: Stiri, in 9 June, 2024.

V-Color

 

V-Color a prezentat la Computex 2024 o gama extinsa de produse noi, iar noi am fost incantati sa-i vizitam pentru a va povesti voua despre ele. Unul dintre vedete este noul kit de memorie OCR-DIMM pentru statii de lucru, care atinge viteze impresionante de pana la 8000 MHz. Acesta este conceput special pentru a se integra cu noile procesoare AMD Threadripper Pro 7000, utilizand placi de baza TRX50 si WRX90, oferind astfel performante superioare pentru aplicatiile profesionale si dezvoltarea AI.

De asemenea, V-Color a lansat seria de memorii XFinity, inclusiv o editie speciala XFinity Lost Ark, dezvoltata în colaborare cu Smile Games si HAPPYTUK. Aceasta serie este recunoscuta pentru designul sau, fiind recent premiata cu Red Dot Design Award 2024, insa nici la capitolul de performanta nu sta chiar rau, aceasta poate sustine un overclocking de pana la 8600 MHz.

Nu in ultimul rand, V-Color a introdus kitul de memorie DDR5-8200 CL38 Manta XPrism RGB, care ofera o capacitate de 48 GB si frecvente de pana la 8200 MHz. Platformele viitoare vor putea suporta memorii DDR5 cu chip CKD, prin urmare V-Color a aratat inclusiv prima memorie CU-DIMM cu CKD si iluminare ARGB care va putea rula pana la frecvente de 9000 MHz pe orice IMC.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: