Cougar Evolution – Review

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 3 September, 2012.

 

Concluzie

 

Ca urmare a intalnirilor noastre cu sursele Cougar am avut asteptari serioase in legatura cu aceasta carcasa. Ma asteptam sa vad din nou un produs de calitate in care sa se reflecte atentia acordata detaliilor. Din pacate nu acesta nu este cazul cu Evolution, ba dimpotriva.

Decizia de a include numai patru bay-uri de 2.5″/3.5″ ma surprinde si reprezinta un mare minus pentru o carcasa din anul 2012. E drept ca acum pot fi achizitionate hard-disk-uri de 3TB, asa ca nu multi vor avea patru device-uri de stocare in sistem, dar sa elimini potentiali clienti e ultimul lucru pe care doresti sa il faci. Pot fi achizitionate adaptoare de la 5.25″ la 3.5″ (intern), dar cand ma gandesc ca deja unitatile optice sunt o specie pe cale de disparitie ma intreb inca o data care a fost rationamentul din spatele acestei decizii de design. In al doilea rand, Cougar Evolution nu poate fi categorisita drept o carcasa rafinata. Utilizarea ABS-ului la exterior sau lipsa cauciucurilor care sa acopere gaurile folosite pentru wire-management sunt mostre ale lipsei de atentie acordata detaliilor specifica produselor high-end.

Carcasa poate fi salvata de design-ul sau indraznet pe care unii l-ar putea aprecia. Ca sa nu mai spun ca in combinatie cu anumite placi de baza si ventilatoare se poate obtine un sistem foarte interesant colorat in negru si portocaliu. Pretul poate fi de asemenea un avantaj, pentru ca din cate am putut vedea in afara tarii noastre Evolution se gaseste pe la acelasi pret cu CM 690 II, oferind totusi un fan controller dual-channel.

Cougar Evolution nu se poate gasi deocamdata in magazinele romanesti, asa ca pretul final ramane o necunoscuta pentru noi. Concluzia este una complicata asadar, pentru ca cei care iau in calcul optiunea de a cumpara aceasta carcasa trebuie sa puna in balanta avantajele si dezavantajele in raport cu concurenta; poate unii au nevoie de mai mult de patru bay-uri de 3.5″, altii au nevoie de fan controller. Cougar Evolution ramane in schimb o optiune interesanta daca pretul va fi unul corect, dar totusi nelipsita de probleme.

 

 

Comentarii

Niciun comentariu la: Cougar Evolution – Review

Lasa-ne un comentariu: