Prezentare – Antec C6 Curve Air

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 12 May, 2026.

Concluzii

 
Adevarul este ca eu unul, cand ma gandesc la Antec, ma gandesc la cu totul altfel de carcase… capitonate, sobre, gandite pentru cei care nu vor sa auda nici un sunet dinspre PC-ul lor. Si totusi, realitatea este ca domeniul a evoluat incredibil de repede, avansul tehnologic realizat in zona tehnologiilor de fabricatie ducand la aparitia unor curente estetice la care adera, intr-o forma sau alta, toti producatorii.

Astfel, dupa nebunia RGB, acum ne aflam in perioada carcaselor de tip acvariu, care ofera multiple unghiuri din care putem admira sistemul, fiecare producator avand abordarea sa proprie. De altfel, Antec au o serie intreaga de carcase de acest gen, denumita Constellation, in care gasim modelele de baza C2, C3, C5, C6, C7 si C8, fiecare cu derivatele sale, pentru un total de nu mai putin de 19 modele!

Antec C6 Curve Air este doar unul dintre cele mai recente modele, care incearca sa ofere o experienta panoramica intr-un format destul de compact, acceptand in acelasi timp placi grafice high-end. Calitatea constructiei este ridicata, sursa poate fi montata in doua pozitii, limbajul estetic este unul atragator, iar pretul recomandat de vanzare variaza undeva in jurul valorii de 104.99 Euro.

Asta inseamna ca avem de-a face cu o carcasa interesanta, care se remarca atat prin aspect, cat si prin raportul calitate / pret, potrivita pentru cei care vor sa isi poata admira sistemul aproape din orice pozitie, dar nu au suficient spatiu pe birou pentru un model mai mare, cum sunt, de exemplu, cele din seria C8.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: