Prezentare – Fractal Design Ridge
Fractal Design Ridge
Nu cred ca exista o alta componenta disponibila in forme si dimensiuni mai variate decat carcasa, aceasta cunoscand nenumarate transformari de-a lungul timpului, atat de ordin functional, cat si de ordin estetic. Vremea carcaselor bej a apus de mult, iar producatorii s-au intrecut in ultimele doua decade incercand sa ne atraga atentia, prin aspect, calitate, ergonomie si nu in ultimul rand dimensiuni. Si asa cum am vazut si in cadrul Computex-ului de anul acesta, chiar daca la capitolul placi video sau placi de baza nu prea am avut parte de noutati, de exemplu, segmentul carcaselor a fost mai atragator ca niciodata.
Asa cum stiti, unul dintre cele mai importante aspecte in momentul in care scrii despre produse este impartialitatea, care se traduce in review-uri corecte si nepartinitoare. Acest aspect este unul foarte important pentru noi, iar asta cred ca se vede din plin in articolele noastre. Pe de alta parte, suntem oameni, la fel ca voi, drept urmare avem si noi producatori preferati, chiar daca acest lucru nu se reflecta in articolele noastre. Iar pentru mine personal, de mai bine de o decada producatorul preferat de carcase este Fractal Design.
Poate pentru ca prima carcasa despre care chiar am scris un review a fost Define R3… sau poate pentru ca filozofia lor de design a fost pe placul meu de la bun inceput. Poate pentru ca preturile au fost mai intotdeuna corecte, in conditiile in care discutam despre produse premium… sau poate ca pur si simplu m-am obisnuit cu carcasele lor, pe care le folosesc de mai bine de 10 ani de zile. Cert este ca Fractal au avut intotdeuna un loc aparte in sufletul meu, motiv pentru care le-am si ales pentru sistemul pe care il folosesc zilnic sau pentru diverse build-uri si proiecte.
Mai mult decat atat, producatorul suedez a fost extrem de activ in ultimii 10 ani, iar noi am fost intotdeuna curiosi sa vedem ce imbunatatiri au adus produselor si ce inventii minunate le-au mai iesit din maini, drept urmare de-a lungul timpului v-am prezentat o buna parte din modelele pe care acestia le-au lansat. In ultimii doi ani insa, incepand cu modelul Torrent, cei de la Fractal au inceput sa caute noi moduri de a inova, incercand sa duca lucrurile si mai departe, atat la capitolul design, cat si la capitolul arhitectura interna.
Astfel au luat nastere 4 serii de produse, mai precis Pop, Ridge, North si Terra, aceasta din urma fiind lansata chiar la Computex 2023. Ei bine, interesanta Terra nu a ajuns inca la noi, in schimb am primit doua produse la fel de interesante, mai precis Fractal Design North si Fractal Design Ridge. Si pentru ca a trecut ceva timp de cand eu personal nu am mai testat o carcasa mini ITX, ca sa nu mai spun o carcasa mini ITX de la Fractal, astazi ne vom ocupa de micuta Fractal Design Ridge.
Comentarii
Arata pur si simplu superb.
Si adevarul e ca si eu nu concep altceva decat fractal design pentru un sistem nou. Sistemul meu (la al n-lea upgrade) sta tot intr-o Fractal Design R3 care inca arata, se simte si functioneaza cu mult peste alte carcase pe care le-am vazut.
Calitatea e cu adevarat premium si preturile sunt ok pentru segmentul acesta.