2019 Thermaltake CaseMOD Invitational Balkan

Stau uneori si ma gandesc ce frumos era cand eram copii. Desigur, cei care si-au petrecut copilaria in anii 80, in Europa de Est in general si in Romania in particular, se pot gandi pe buna dreptate ca viata in acei ani era grea, iar copilaria noastra a fost cu siguranta diferita de cea a copiilor din ziua de astazi. Si totusi, poate nu intelegeam noi prea multe lucruri pe atunci, dar eu cand ma gandesc la copilarie ma gandesc la o perioada fericita din viata mea. Da, se statea la coada pentru paine sau lapte, iar banane vedeam numai de Craciun, insa asta nu ne afecta prea tare pe noi, copiii. Asa ceva era firesc in acele vremuri, iar cei care trebuiau sa isi bata capul cu aceste probleme erau parintii nostri, nu noi. Drept urmare, eu am avut parte de o copilarie fericita, crescand la munte, mergand in fiecare zi cu bicicleta sau bucurandu-ma de romanele lui Jules Verne.

In lumea mea verde, in inima muntilor, nu as putea spune ca aveam prea multe jucarii sau gadget-uri, cu siguranta nu la fel de multe ca generatiile actuale. Dar nu cred ca as putea spune ca mi-a lipsit ceva in acei ani. Aveam paduri de cutreierat, aveam cu cine sa bat mingea pe maidan si zeci de carti care ne stimulau imaginatia… aveam cam tot ce isi poate dori un copil. Pana intr-o zi fatidica, prin 87 sau 88, cand tatal meu m-a luat cu el la Institutul de Fizica Atomica, unde am vazut o masina gri…

Si nu o sa uit niciodata cu cata atentie se purtau oamenii in jurul acelei masini… in fond, doar cativa ingineri de acolo aveau voie sa o utilizeze. Era o bestie de ultima generatie, un 80286 tactat la 16MHz, cu ajutorul careia cercetatorii de la institut verificau calcule importante si puneau bazele proiectarii asistate de calculator in tara noastra. Iar eu… ma jucam Supaplex si eram efectiv captivat de o lume noua care se deschidea in fata ochilor mei. Evident, in acele vremuri asa ceva nu era accesibil publicului larg, majoritatea pasionatilor facandu-si ucenicia pe clone locale de Commodore 64, alaturi de putinele jocuri pe care le puteau copia de pe casete, de la prieteni. Dar de atunci, din acea zi din 87 sau 88, am simtit ca ceva lipseste…

Anii au trecut, iar eu am mers la cursuri de informatica, unde faceam primii pasi in programare alaturi de un batran 386 si descopeream Volley si Prince of Persia. Apoi am mers in vizita la un prieten, care avea un 486DX si un display VGA color, iar Mortal Kombat si Doom m-au marcat pentru totdeuna. Si totusi… nu toata lumea avea inca acces la asa ceva.

Asa ca m-am pus cu burta pe carte, iar prin 96 lasam in spate muntii mei si ma mutam in blocurile gri din Bucuresti, pentru a merge la Liceul de Informatica, asa cum era cunoscut Colegiul National Tudor Vianu in acele vremuri. Iar parintii mei, mandri nevoie mare de odrasla lor studioasa, au facut un credit pentru a-mi cumpara un PC. Un PC adevarat, cu un procesor Pentium I tactat la 100MHz, 8MB EDO Ram si un HDD urias pentru acele vremuri, de pe care rulam MS-DOS 6.22. Si din acel moment, dragi prieteni, nimic nu a mai fost la fel…

Odata cu trecerea timpului, Pentium I s-a transformat in K6-II, apoi am pus mana pe faimosul AMD Athlon Thunderbird Slot-A, prima bestie care trecea bariera celor 1000 MHz. Si undeva pe la inceputul anilor 2000, reuseam sa construiesc primul meu PC cumparat din banii mei. Dupa mai bine de o decada de cand puneam pentru prima data mana pe un PC, venise momentul sa construiesc unul cu mana mea… Si nici nu stiam ce aventuri aveau sa urmeze. Pentru ca imi doream performanta… asa ca am inceput sa cochetez cu overclocking-ul. Si asa a inceput o aventura pe care nici macar nu mi-as fi putut-o imagina vreodata.

De la primul PC construit cu mana mea, undeva intr-un bloc gri din Bucuresti si pana in momentul in care am ridicat trofeul in mana pe scena in Taiwan, in momentul in care castigam finala mondiala MSI Master Overclocking Arena 2011, as putea spune ca am avut parte de o gramada de aventuri, alaturi de prieteni minunati, in spatele carora au stat ani de zile de pasiune, munca si sacrificii. Insa nu despre overclocking vom discuta astazi. Nu… astazi este vorba despre altceva. Pentru ca in urma cu multi ani, cand am inceput sa cresc frecventa de functionare a procesoarelor, am observat ca procesoarele se incing. Asa ca aveam nevoie de un flux de aer mai generos si de componente mai bune.

Atunci cred ca am modificat pentru prima data o carcasa… inlaturand grilajele de 80mm pentru a face loc ventilatoarelor de 120mm. Si imi aduc aminte ca eram in cautarea unui cooler performant, capabil sa tina in frau un San Diego 3700+ overclockat. Si am dat peste o chestie gigantica, pe care inca o mai am pe undeva printr-o cutie, denumita Thermaltake Beetle. Si cred ca Beetle a fost primul produs Thermaltake pe care l-am folosit vreodata, in urma cu 15-16 ani, incercand sa tin in frau un San Diego 3700+.

[…]