Nvidia GeForce RTX 4090 & RTX 4080 – Part IV – Nvidia GeForce RTX 4080 Founders Edition

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Placi video, in 15 November, 2022.

Prezentare

 
Nvidia GeForce RTX 4080 FE utilizeaza aceasi racire si acelasi format al PCB-ului precum RTX 4090 Founders Edition. Totusi, TDP-ul fiind semnificativ mai redus (320W vs 450W in cazul RTX 4090), avem de-a face cu 13 faze pentru alimentarea nucleului grafic si 3 faze pentru memorie, precum si cu o reproiectare a zonei GPU-ul avand in vedere dimensiunile mai mici si magistrala memoriei de doar 256 biti. Controllerul MP2891 de la Monolithic Power Systems se ocupa de ambele etaje de alimentare, fiind acelasi design ca si in cazul lui RTX 4090.

PCB-ul are dimensiuni atipice, componentele etajului de alimentare fiind dispuse de ambele parti ale nucleului grafic. Peste aceste componente, nucleul grafic si memoria GDDR6X, este montat un ansamblu hibrid vapor chamber / heatpipe, adica un vapor chamber pe care au fost sudate 4 heatpipe-uri. Mare parte din sistemul de racire care este montat deasupra acestora este alcatuit din lamele de aluminiu, care ocupa aproape toata lungimea placii. In zona conectorului, avem de-a face cu un ventilator montat pe partea din spate a placii video, care trage aer rece prin acest radiator, respectiv heatpipe-uri si il evacueaza in sus, inspre cooler-ul procesorului / ventilatorul de evacuare montat pe partea din spate a carcasei.

La polul opus, gasim un ventilator pozitionat clasic, pe partea din fata a placii video, care trage aerul cald prin radiatorul de aluminiu, peste heatpipe-uri si vapor chamber si il evacueaza direct in afara carcasei. Dupa cum puteti vedea din imaginile de mai jos, I/O shield-ul este generos ocupand 3 sloturi (fata de 2.7 sloturi la RTX 3090Ti) decupat pentru a nu obtura fluxul de aer. Modul in care aerul trece prin lamelele de aluminiu este definit atat de pozitionarea ventilatoarelor, cat si de prezenta unei rame din aluminiu care inconjoara solutia de racire, fortand ventilatoarele sa evacueze in doua directii bine definite – in sus si in spate, cel putin teoretic. In ultimele poze de pe aceasta pagina puteti vedea in detaliu PCB-ul placii Nvidia GeForce RTX 4080 Founders Edition.

 

 

Comentarii

3 comentarii la: Nvidia GeForce RTX 4090 & RTX 4080 – Part IV – Nvidia GeForce RTX 4080 Founders Edition

  1. eidos a scris pe:

    Sincer asta e placa ce trebuia sa se denumeasca RTX 4070, iar pretul e de japca

  2. Sergiu a scris pe:

    @eidos: faci confuzie cu 4080 de 12GB care nu se mai lanseaza.

  3. sevenrulz a scris pe:

    Am citit acest review in detaliu si mi-am adus aminte ca iubesc ideea de calculator de cand ma stiu si cu toatea astea, nu am avut niciodata unul top specs. Dupa parcurgerea acest review, am hotarat ca este momentul potrivit sa imi fac un sistem care sa includa RTX4090. Multumesc pentru review si ca desi in ultimii ani nu am mai fost asa activ pe lab501, cineva a continuat sa-si faca treaba cu cel putin aceeasi pasiune si dedicare. Succes!

Lasa-ne un comentariu: