Review – Sparkle Intel Arc A580 ORC OC
Sparkle Intel Arc A580 ORC OC
Stau asa si ma gandesc uneori cum ajunsese piata placilor video la un moment dat, in care un singur producator facea legea, principalul concurent isi pierduse calea, iar noi vedeam progres cu lingurita de la o generatie la cealalta, in virtutea acestui fapt. Si tare ma bucur acum, in momentul in care AMD si-au revenit deja de ceva timp si ofera produse cu adevarat competitive de doua generatii incoace, iar un al treilea nume a intrat pe piata, in segmentul entry-level momentan, lansand pana acum doua modele interesante.
Desigur, din punct de vedere al preturilor si al pozitionarii nu am putea spune ca stam mult mai bine acum decat stateam acum 4-5 ani, insa de aceasta data nu lipsa concurentei sta in spatele acestei situatii, ci mai degraba contextul socio-politico-economic al ultimilor 3 ani, adica un cumul de factori care depaseste cu mult ce se intampla in industria noastra.
Chiar si in acest context insa, din Octombrie 2022 (cand publicam noua metodologie de testare LAB501) si pana acum, adica in linii mari pe parcursul unui an de zile, s-au lansat 6 placi grafice Nvidia, 5 placi grafice AMD, iar cele doua modele Intel (Arc A750 si Arc A770) si-au gasit locul in portofoliul unui numar din ce in ce mai ridicat de brand-uri – chiar noi v-am povestit despre 3 implementari de A750 pana acum, iar in curand veti vedea si ce poate A770 echipat cu 16GB.
Mai intai insa, vom discuta despre modelul care se lanseaza astazi, mai precis mezinul familiei Intel, pe numele sau Arc A580, in implementare Sparkle Intel Arc A580 ORC OC. Acesta se bazeaza pe acelasi nucleu Alchemist ACM-G10, insa este echipat cu 64 de shadere, 4 RT Cores si 16 ROPs in minus, fiind de asemenea tactat la frecvente semnificativ mai mici decat A750. Partea cea mai interesanta este MSRP-ul de 179USD in SUA, ceea ce ar trebui sa se traduca in 900-1000 RON in tara noastra!
Comentarii
E mare diferența dintre vârful de gama și “entry-level “. Parcă am compara produse duse la extrem, cu “clone” făcute pe vapor… nu știu dacă sa râd sau sa plâng. Până una alta mă încăpățânez să păstrez același buget, 200-300eur pentru wqhd, și să-mi hrănesc alte pasiuni!
Excelenta treaba facuta de Intel. In ritmul acesta in cativa ani vor recupera cu siguranta decalajul de experienta in domeniu; sa nu uitam de cat timp activeaza ceilalti doi mari actori pe aceasta piata. Sper vor rezolva si problema consumului exagerat, mai ales in idle
In ceea ce priveste articolele, nu se poate evidentia in grafice placa curenta mai bine? Bold sau alta culoare eventual.
Multumim pentru munca depusa.
Pingback: Gadget News – 12.10.23 (Google vrea să renunțăm la parolele clasice, Sony lansează PS5 Slim, Tesla s-a apucat de colantat automobile etc) - Oltenia News