Maximus – An Nvidia Studio Machine
Nvidia Broadcast
Totusi, performanta si stabilitatea aplicatiilor dedicate artistilor digitali nu sunt singurele avantaje aduse de placile grafice din familia RTX in combinatie cu driverii Nvidia Studio, tehnologiile introduse de Nvidia odata cu lansarea seriei RTX 3000 functionand de minune in acest caz. Astfel, tehnologia mea preferata este Nvidia Broadcast, un plug-in compatibil cu majoritatea solutiilor de streaming, care utilizeaza puterea de procesare a placilor grafice RTX, in special componenta AI bazata pe nucleele Tensor pentru transforma camera noastra intr-un veritabil studio de streaming.
Nvidia Broadcast are doua componente, prima fiind componenta audio, care permite anularea aproape completa a oricarui zgomot de fond, singura informatie transmisa mai departe fiind vocea autorului. Functioneaza fara probleme chiar si pe RTX 2060, drept urmare, daca aveti o placa grafica din seria RTX puteti deja sa testati si voi in practica acest lucru.
Si mai interesanta insa este componenta video, care permite blurarea fundalului, decuparea personajului de fundal si eliminarea acestuia, sau inlocuirea fundalului cu o imagine prestabilita, indiferent daca discutam despre o fotografie sau un clip. Stiu, veti spune ca exista camere dedicate streaming-ului care ofera deja posibilitati similare. Este adevarat, dar vedeti voi, nici un SOC integrat intr-o astfel de camera, sau un procesor, nu se pot compara ca si putere si viteza de invatare cu o herghelie de nuclee Tensor de a treia generatie.
Practic, chiar daca utilizati o camera video accesibila, AI-ul va identifica rapid fundalul si il va elimina, sau inlocui, mult mai precis si mai rapid decat in cazul suitei software livrata impreuna cu un webcam. Ce-a de-a patra optiune, pe langa background blur, background removal si background replacement este auto frame, care restrange unghiul vizual al camerei (zoom in), iar in momentul in care vorbitorul se misca si risca sa iasa din cadru, imaginea este ajustata automat, dand senzatia unei miscari de camera.
Comentarii
Niciun comentariu la: Maximus – An Nvidia Studio Machine
Pingback: Maximus – An Nvidia Studio Machine | Stiri IT & C