Antec P183 V3 Review

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 28 February, 2011.

Dragi prieteni, spre uimirea mea (sau nu neaparat), primul meu articol dedicat unei carcase a fost foarte bine primit de voi, cititorii lab501, fapt care nu poate decat sa incurajeze initiativa noastra de a acorda si acestei categorii de produse atentia cuvenita. Prin urmare, asa cum v-am promis in incheierea articolului respectiv, astazi revenim cu un articol dedicat unui produs foarte interesant, si din cate am sapat eu prin vastul world wide web, chiar primul articol dedicat acestui produs interesant. Este vorba, desigur, despre Antec P183 V3, un refresh adus unui adevarat veteran al scenei silent computing. Modelul P183 V3 a fost lansat de catre cei de la Antec in urma cu 2 saptamani, si incepand cu saptamana aceasta este disponibil si in magazinele din Romania, deci am nimerit exact momentul oportun pentru a realiza o analiza detaliata a noului varf de gama Antec Performance One.

Nu cred ca producatorul american mai are nevoie de introducere pentru cititorii din Romania, Antec fiind unul dintre cele mai indragite si utilizate brand-uri de carcase si surse din tara noastra. Dispunand de o gama de produse vasta, producatorul american reuseste sa se adreseze unui numar mare de consumatori, toate gusturile fiind acoperite de produsele disponibile in catalogul Antec. De la cei care cauta o carcasa de calitate cu un pret cat mai bun (imi vin in minte modelele din seria New Solution – VSK2000, NSK000 si NSK6000), la pasionatii de silent computing (seria Sonata, cu al sau exceptional Solo, sau seria Performance One cu P180 sau urmasele acesteia P183), de la gamerii exhibitionisti carora le-au fost dedicate trei serii de carcase (Gaming – NineHundred, TwelveHundred, Dark Fleet – DF85, si LanBoy cu multicolorele LanBoy Air) pana la modderii carora le-a fost dedicata gama Skeleton, de la cei care doresc o carcasa de dimensiuni cat mai mici (seria ISK) pana la cei care doresc o carcasa deosebita pentru HTPC, care sa se asorteze cu sistemul de sunet simandicos din sufragerie (seria Veris cu modelele Fusion), toti pot gasi un produs perfect pentru ei in oferta celor de la Antec. Nici nu mai vorbim de surse, ventilatoare, sau noul brand Soundscience, acestea pot fi considerate detalii fata de flotila de carcase si surse de care dispune Antec.

In aceste conditii, nu puteam sa continuam epopeea carcaselor fara sa luam in vizor un produs Antec, si P183 V3 a picat cum nu se poate mai bine, in conditiile in care este exact genul de carcasa “serioasa” pe care o cautam, si mai mult decat atat, este si o noutate, chiar daca, fie vorba intre noi, diferentele intre P183 si P183 V3 nu sunt chiar atat de multe. Oricat de putine ar fi schimbarile, acestea nu pot fi decat binevenite in conditiile in care aduc la zi un produs consacrat de ceva vreme. In aceste conditii, sa lasam vorbaria deoparte si sa trecem direct la treaba.

Comentarii

9 comentarii la: Antec P183 V3 Review

    1. colanusus a scris pe:

      mult asteptatul review :); din pacate nu au rezolvat problemele enumerate si de Monstru; sunt curios totusi daca poti monta direct un OCZ SSD in cutia de jos; in P180B nu merge decat cu adaptorul Intel (adica doar SSD Intel poti sa pui); am montat un HDD si peste el am lipit cu banda adeziva un OCZ Vertex 2 🙂

    2. Bogdan a scris pe:

      Frumos review. Carcasa in sine este buna, nu-i mare lucru pe care sa i-l poti reprosa. Nu sunt de acord cu minusul acordat pentru ca nu poate acomoda o placa video GTX 580. La drept vorbind aceasta placa video nu prea este destinata aceluiasi public ca si carcasa silentioasa. Altfel (cu toate ca nu are nici o legatura cu carcasa in sine, nu prea as pune eu un cooler fan-less pe procesor, poate-s eu “incepator” dar m-am plictisit de placa mea video care are un cooler fan less si tot aerul cald ajunge la procesorul de deasupra ei. 🙁

      Ce i-as reprosa eu la carcasa in sine, este lipsa unei gauri pt aportul de aer cald pentru sursa, chiar daca aerul de la baza sursei este mai rec.

      Ca alternativa (si alegere personala, nu este reclama) as recomanda:
      http://www.scythe-eu.com/en/products/pc-case/gekkou-silent.html

      Se poate aduce la noi, pentru aprox 100 eur.

    3. Laurentiu a scris pe:

      Review de exceptie ca de obicei. Cat despre carcasa, la momentul aparitiei, P180 a fost un adevarat fenomen, dar, de-a lungul timpului, noile revizii ale acesteia au adus mult prea putine schimbari, ceea ce nu e neaparat un lucru rau.

    4. De ce nu se mai fac carcase integral din aluminiu ?

      Eu am un Thermaltake V2000A complet din aluminiu luata acum 6 ani..

    5. Monstru Post author a scris pe:

      Se fac in continuare carcase integral din aluminiu, insa si pretul este unul pe masura.

    6. baieti eu as vrea sa imi cumpar o carcasa dar nu ma prea pricep ce puteti sa imi recomandati pana in 300 lei

    7. interesant articol:X

    8. nu ma poate ajuta nimeni? as dori sa imi schimb carcasa

    9. xplaur a scris pe:

      @ramicori: Te ajut eu cu placere, doar ca tine cont de faptul ca alegera unei carcase se face in functie de foarte multi factori.

    Lasa-ne un comentariu: